Oricât ne-am răci noi gura cu texte din cărțile de parenting modern, copiii vor face ceea ce ne văd pe noi că facem, că aplicăm din aceste cărți.
Există părinții care nu își iau timp pentru ei, care pun mai presus de sănătatea lor/ de liniștea lor… tot universul, cu grijile de la serviciu, cu nevoile întregului neam și cu dorințe de mai bine/mai mult/altceva.
Și există copiii care învață “încet, încet” că ceilalți sunt mai importanți, că e nevoie să te sacrifici pe tine pentru binele celui de lângă tine, că indiferent dacă ai spus “stop, nu mai pot” e nevoie să mai poți “un pic” pentru ca lui X să îi fie bine.
Oare există legătura între acești părinți și acești copii? Sau doar genetica e de vină?
Sursă foto Upledger Institute International