Când reacționează copilul din tine la copilul tău
Există momente în care reacția noastră ca părinți pare mai mare decât situația din fața noastră.
Copilul nu vrea să se îmbrace.
Refuză să asculte.
Face o criză.
Ridică tonul.
Sau spune ceva care ne rănește.
Și, dintr-o dată, simțim o intensitate pe care nu o putem explica pe deplin.
Ne enervăm mai mult decât ne-am dori.
Ne simțim neputincioși.
Vinovați.
Respinși.
Copleșiți.
Iar după aceea ne întrebăm:
„De ce am reacționat așa?”
De multe ori, în acele momente, nu reacționează doar adultul care suntem astăzi.
Reacționează și copilul care am fost cândva.
Copiii au o capacitate specială de a atinge locurile sensibile din noi
Nu pentru că își propun asta.
Nu pentru că vor să ne provoace.
Ci pentru că relația părinte-copil este una dintre cele mai profunde și intense relații pe care le putem trăi.
Copiii ne confruntă zilnic cu:
- neputința;
- lipsa controlului;
- nevoia de răbdare;
- frustrarea;
- vulnerabilitatea.
Iar uneori aceste experiențe ating răni mai vechi.
Locuri din noi care au nevoie încă de înțelegere și vindecare.
Ce înseamnă „copilul din tine”?
Atunci când vorbim despre copilul interior, nu ne referim la copilărie într-un sens romantic sau idealizat.
Ne referim la partea din noi care poartă experiențele timpurii.
Bucuriile.
Frustrările.
Fricile.
Nevoile care au fost împlinite și cele care au rămas nevăzute.
Toate aceste experiențe continuă să influențeze modul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți.
Inclusiv la propriii copii.
Uneori nu reacționăm doar la prezent
Poate copilul tău plânge.
Iar în interiorul tău apare imediat tensiunea.
Poate ai crescut într-un mediu în care emoțiile erau considerate exagerări.
Poate ai fost învățat că trebuie să fii puternic și să nu plângi.
Poate ai fost criticat atunci când aveai nevoie de ajutor.
Fără să îți dai seama, reacționezi nu doar la plânsul copilului.
Ci și la propria ta experiență legată de vulnerabilitate.
Poate copilul tău te contrazice.
Iar tu simți o furie disproporționată.
Poate pentru că, în copilăria ta, să ai o opinie diferită nu era sigur.
Poate pentru că ai învățat că iubirea și acceptarea depind de ascultare și conformare.
În acel moment, prezentul și trecutul se întâlnesc.
Moștenirile emoționale care se transmit mai departe
Fiecare familie transmite mai mult decât reguli și obiceiuri.
Transmite și moduri de a gestiona emoțiile.
Moduri de a comunica.
Moduri de a face față conflictului.
Uneori transmitem lucruri pe care le apreciem și le alegem conștient.
Alteori transmitem ceea ce nu am avut ocazia să înțelegem și să vindecăm.
Nu pentru că suntem părinți răi.
Ci pentru că suntem oameni.
Vestea bună: conștientizarea schimbă lucrurile
Mulți părinți se tem că dacă observă aceste tipare înseamnă că au greșit.
În realitate, conștientizarea este începutul schimbării.
Nu trebuie să fii un părinte perfect.
Nu trebuie să reacționezi impecabil de fiecare dată.
Nu trebuie să vindeci tot trecutul înainte să îți crești copilul.
Dar poți începe să observi.
Să te întrebi:
- Ce anume m-a activat atât de puternic?
- Ce parte din mine are nevoie de atenție?
- Ce poveste veche s-a trezit în acest moment?
Aceste întrebări creează spațiu între stimul și reacție.
Iar în acel spațiu apare posibilitatea unei alegeri diferite.
Relația cu copilul poate deveni și o întâlnire cu tine însuți
Mulți părinți descoperă că odată cu nașterea copilului apar emoții și amintiri pe care nu le-au mai simțit de ani de zile.
Nu este un semn că ceva este în neregulă.
Este un semn că relația cu propriul copil atinge straturi foarte profunde ale experienței noastre.
Uneori copilul ne amintește de ceea ce am primit.
Alteori de ceea ce ne-a lipsit.
Iar această întâlnire poate fi dificilă.
Dar poate fi și una dintre cele mai importante oportunități de creștere și vindecare.
Nu este despre vinovăție
Atunci când vorbim despre transmiterea tiparelor familiale, scopul nu este să căutăm vinovați.
Nici în generațiile dinainte.
Nici în noi.
Scopul este să înțelegem.
Pentru că ceea ce înțelegem poate fi schimbat.
Ceea ce observăm poate fi ales diferit.
Iar ceea ce este privit cu blândețe are șansa să se transforme.
Poate că nu este doar despre copilul tău
Data viitoare când o situație aparent banală îți provoacă o reacție foarte intensă, poate merită să te oprești pentru un moment.
Și să te întrebi:
„La ce reacționez acum?”
Doar la ceea ce face copilul meu?
Sau și la ceva ce am trăit cândva?
Pentru că uneori, în relația cu copilul nostru, nu se întâlnesc doar două generații.
Se întâlnesc două povești.
Iar atunci când începem să le înțelegem pe amândouă, apare posibilitatea unei relații mai conștiente, mai blânde și mai libere.
Cum te pot sprijini?
Dacă simți că te regăsești în ceea ce ai citit și îți dorești sprijin, te invit să mă contactezi pentru a explora împreună ce tip de abordare se potrivește cel mai bine nevoilor tale.