Cum știm ce este important atunci când corpul, emoțiile și gândurile ne spun lucruri diferite?
Uneori problema nu este că nu știm ce simțim.
Problema este că, în aceeași situație, putem primi mai multe informații despre ceea ce trăim.
O parte din noi poate să își dorească foarte mult ceva, iar alta să se teamă.
Putem avea argumente foarte bune pentru o alegere și, totuși, corpul să se tensioneze când ne gândim la ea.
Putem simți că ceva ne atrage și, în același timp, să observăm lucruri concrete care ne fac să fim precauți.
Sau putem ști foarte bine ce ar fi „logic” să facem, dar să existe ceva în noi care nu se așază în acel răspuns.
Și atunci apare întrebarea:
Pe cine ascult?
Corpul?
Emoțiile?
Gândurile?
Experiența mea?
Ceea ce se întâmplă concret în jurul meu?
Poate că dificultatea începe chiar aici.
În presupunerea că una dintre aceste părți ar trebui să știe răspunsul și că rolul nostru este să descoperim care dintre ele are dreptate.
Dar dacă nu ne spun același lucru pentru că nu au același lucru de spus?
Dacă fiecare ne oferă un anumit tip de informație despre ceea ce trăim?
Atunci întrebarea nu mai este doar:
„Pe cine ascult?”
Ci începe să devină:
„Ce îmi spune fiecare și ce pot înțelege atunci când privesc aceste informații împreună?”
Aici începe, poate, o altă formă de discernământ.
Fiecare parte din noi ne spune ceva
În ultimii ani am început să acordăm tot mai multă atenție corpului și felului în care acesta participă la experiențele noastre.
Este o schimbare importantă.
Mult timp am încercat să înțelegem ceea ce ni se întâmplă mai ales prin ceea ce gândim, în timp ce corpul rămânea undeva în fundal.
Dar nici inversarea acestei perspective nu ne spune întreaga poveste.
Corpul ne oferă informații.
Putem observa tensiune sau relaxare, agitație, greutate, energie, oboseală, modificări ale respirației sau alte senzații care apar atunci când trăim o anumită situație.
Emoțiile ne oferă un alt fel de informație.
Frica, furia, tristețea, bucuria, rușinea sau entuziasmul ne pot spune ceva despre felul în care ceea ce se întâmplă ne atinge, despre ceea ce contează pentru noi, despre nevoile, dorințele sau limitele noastre.
Gândirea face și ea parte din felul în care ne orientăm.
Analizează, compară, caută explicații, își amintește experiențe, anticipează consecințe și încearcă să dea sens lucrurilor.
La toate acestea se adaugă ceea ce am trăit înainte.
Experiențele și relațiile noastre anterioare participă la felul în care înțelegem ceea ce ni se întâmplă astăzi.
Și există, desigur, realitatea concretă din jurul nostru.
Ce face și ce spune celălalt.
Ce informații avem.
Ce posibilități și limite există.
Ce se întâmplă efectiv, dincolo de ceea ce ne temem, sperăm sau presupunem că s-ar putea întâmpla.
Toate acestea sunt informații importante.
Dar nu sunt același fel de informație.
Poate că tocmai de aceea nu avem nevoie să hotărâm imediat care dintre ele are dreptate.
Avem nevoie, mai întâi, să înțelegem ce ne spune fiecare.
O informație nu este automat un verdict
Dacă simt teamă, teama este reală.
Dar faptul că îmi este teamă nu înseamnă automat că situația este periculoasă.
Poate exista un pericol real.
Dar poate fi și o situație nouă, o alegere importantă sau ceva care atinge o experiență mai veche.
Dacă observ că trupul meu se tensionează când sunt lângă cineva, tensiunea merită observată.
Dar ea nu îmi spune singură ce înseamnă relația respectivă.
Poate avea legătură cu ceea ce se întâmplă între noi.
Poate avea legătură cu ceva ce am trăit înainte.
Poate apărea pentru că există ceva ce aș vrea să spun și nu spun.
Sau poate că mai multe dintre aceste lucruri se întâmplă în același timp.
La fel, dacă îmi doresc foarte mult ceva, dorința îmi spune ceva important despre mine.
Dar nu îmi spune singură dacă acel lucru îmi este potrivit și nici nu face inutilă privirea asupra realității.
Iar faptul că pot construi argumente foarte bune pentru o alegere nu înseamnă neapărat că am luat în calcul tot ceea ce contează pentru mine.
Poate că dificultatea apare atunci când cerem unei informații să ne spună mai mult decât poate spune.
Corpul poate semnala o reacție.
Emoția ne poate spune ceva despre felul în care trăim situația.
Gândirea poate analiza și organiza informațiile pe care le avem.
Experiențele anterioare ne pot oferi repere, dar pot influența și felul în care interpretăm prezentul.
Realitatea ne poate confirma unele dintre presupuneri și le poate contrazice pe altele.
Niciuna dintre acestea nu trebuie ignorată.
Dar niciuna, luată separat, nu trebuie transformată în adevărul întregii situații.
Poate că discernământul începe și aici:
să pot lua în serios ceea ce trăiesc fără să transform imediat ceea ce trăiesc într-o concluzie despre realitate.
Uneori prezentul se întâlnește cu trecutul
Nu intrăm în nicio situație complet separați de ceea ce am trăit înainte.
Venim cu experiențele noastre.
Cu relațiile care ne-au format.
Cu lucrurile pe care le-am învățat despre apropiere și distanță, conflict și siguranță, reușită și greșeală, respingere și apartenență.
Cu felurile în care am învățat să ne protejăm, să cerem, să ne retragem, să rămânem sau să ne apropiem.
Toate acestea pot participa la felul în care întâlnim ceea ce se întâmplă astăzi.
De aceea, două persoane pot trăi foarte diferit aceeași situație.
Și tot de aceea, uneori, intensitatea unei reacții nu poate fi înțeleasă doar uitându-ne la ceea ce se întâmplă în prezent.
Asta nu înseamnă că, dacă o reacție are legătură și cu trecutul, ceea ce se întâmplă acum nu mai contează.
Și nici că trebuie să căutăm în fiecare reacție o explicație în istoria noastră.
Prezentul este real.
Trecutul este parte din noi.
Iar uneori cele două se întâlnesc.
Poate că o situație actuală seamănă cu ceva ce am mai trăit.
Poate că un gest al celuilalt capătă pentru noi o semnificație pe care el nu ar avea-o pentru altcineva.
Poate că o alegere nouă ne pune în contact cu o teamă veche.
Sau poate că tocmai ceea ce am trăit înainte ne ajută să recunoaștem mai repede ceva important în prezent.
De aceea, în loc să ne întrebăm dacă reacția noastră vine din prezent sau din trecut, poate fi mai util să ne întrebăm:
La ce răspund acum?
Ce aparține situației pe care o trăiesc?
Ce recunosc din experiențele mele anterioare?
Și cum se întâlnesc cele două în felul în care trăiesc acest moment?
Nu pentru a decide că o parte este adevărată și cealaltă trebuie ignorată.
Ci pentru a înțelege mai bine de unde vine informația pe care o primesc și ce îmi poate spune ea despre ceea ce trăiesc acum.
Ce se întâmplă când privim întregul?
Poate că, după ce observăm toate aceste informații, tentația este să revenim la aceeași întrebare:
Care dintre ele are dreptate?
Dar poate că nu avem nevoie să alegem imediat una dintre ele.
Putem începe prin a le pune în relație.
Ce se întâmplă în corpul meu?
Ce simt?
Ce gândesc despre ceea ce se întâmplă?
Ce știu concret despre situație?
Ce presupun?
Ce recunosc din experiențele mele anterioare?
De ce am nevoie?
Ce îmi doresc?
Ce se întâmplă între mine și celălalt?
Ce îmi arată contextul în care mă aflu?
Uneori, răspunsurile par să meargă în aceeași direcție.
Alteori, apar contradicții.
Pot să îmi doresc apropierea și, în același timp, să simt nevoia de distanță.
Pot să știu că o schimbare este importantă pentru mine și totuși să mă tem de ceea ce voi pierde odată cu ea.
Pot să mă simt bine într-un context familiar și, în același timp, să observ că el nu mai răspunde unor nevoi pe care le am astăzi.
Pot avea motive să rămân și motive să plec.
Iar faptul că există două informații diferite nu înseamnă neapărat că una dintre ele este greșită.
Uneori, contradicția însăși ne spune ceva despre complexitatea situației.
Poate că două nevoi importante pentru noi intră în tensiune.
Poate că ceea ce ne dorim presupune și o pierdere.
Poate că o alegere ne apropie de ceva important și, în același timp, ne îndepărtează de ceva ce ne-a oferit până acum siguranță, apartenență sau stabilitate.
În loc să încercăm să reducem imediat la tăcere una dintre aceste părți, putem deveni curioși:
Ce încearcă fiecare să îmi arate?
Ce încearcă să păstreze sau să protejeze?
De ce are nevoie?
A privi întregul nu înseamnă să adunăm cât mai multe informații până când apare un răspuns perfect.
Înseamnă să observăm relațiile dintre ele.
Pentru că uneori ceea ce părea o contradicție începe să aibă sens atunci când vedem locul fiecărei informații în întreg.
Iar alteori contradicția rămâne.
Dar chiar și atunci putem înțelege mai bine ce anume face alegerea dificilă pentru noi.
Discernământul nu înseamnă certitudine
Putem face toate aceste diferențieri și, la final, să nu avem totuși un răspuns sigur.
Putem înțelege mai bine ce simțim.
Putem observa ce se întâmplă în corp.
Putem vedea ce aparține situației prezente și ce recunoaștem din experiențele noastre anterioare.
Putem analiza informațiile concrete pe care le avem.
Putem înțelege mai bine ce ne dorim, de ce ne temem și ce este important pentru noi.
Și totuși să nu știm cu certitudine care va fi rezultatul unei alegeri.
Pentru că a înțelege mai bine ceea ce se întâmplă în noi nu înseamnă că putem anticipa tot ceea ce se va întâmpla în afara noastră.
Discernământul nu ne oferă control asupra viitorului.
Ne poate oferi însă altceva:
mai multă claritate asupra locului din care alegem.
Poate observ că aleg mai ales pentru a evita ceva de care mă tem.
Poate descopăr că îmi este greu să renunț la ceva familiar, chiar dacă nu mi se mai potrivește la fel ca înainte.
Poate îmi dau seama că îmi doresc cu adevărat ceva, dar că există și un preț al acelei alegeri pe care am nevoie să îl iau în considerare.
Poate înțeleg că o reacție puternică are legătură atât cu ceea ce se întâmplă acum, cât și cu ceva ce cunosc deja din istoria mea.
Sau poate, după ce privesc toate acestea împreună, următorul pas devine mai clar.
Nu pentru că una dintre părțile mele a câștigat.
Și nici pentru că am eliminat toate îndoielile.
Ci pentru că pot vedea mai bine ce participă la alegerea mea.
Poate că uneori aceasta este diferența dintre a căuta certitudinea și a discerne.
Certitudinea ar însemna să știu sigur ce se va întâmpla.
Discernământul mă poate ajuta să înțeleg, cu informațiile pe care le am acum:
Din ce loc aleg?
Ce contează pentru mine?
Ce realitate am nevoie să iau în considerare?
Și ce parte din necunoscut va trebui, totuși, să rămână necunoscută pentru moment?
Nu trebuie să aleg o singură parte din mine
Poate că uneori ne-ar fi mai ușor dacă toate informațiile pe care le primim ar merge în aceeași direcție.
Dacă ceea ce gândim, ceea ce simțim, ceea ce observăm în corp și ceea ce vedem în realitate ne-ar conduce spre același răspuns.
Uneori se întâmplă așa.
Alteori, nu.
Și poate că tocmai în aceste momente apare tentația de a căuta o singură voce căreia să îi acordăm mai multă încredere.
Să alegem ceea ce pare logic și să încercăm să ignorăm restul.
Să considerăm că emoția ne spune adevărul.
Să transformăm reacția corpului într-un răspuns.
Sau să ne uităm numai la ceea ce se întâmplă în exterior și să lăsăm deoparte felul în care trăim noi situația.
Dar poate că nu avem nevoie să alegem între aceste părți.
Putem să le ascultăm fără să le confundăm.
Să luăm în serios ceea ce simțim fără să presupunem că emoția descrie întreaga realitate.
Să observăm corpul fără să îi cerem să decidă în locul nostru.
Să folosim gândirea fără să presupunem că tot ceea ce poate fi argumentat este și potrivit pentru noi.
Să ne uităm la trecut fără să reducem prezentul la ceea ce am mai trăit.
Și să ținem cont de realitate fără să pierdem din vedere omul care o trăiește.
Poate că a ne privi ca întreg înseamnă și asta:
să putem păstra împreună informații diferite suficient timp încât să înțelegem ce loc are fiecare.
Uneori, după ce facem asta, alegerea devine mai clară.
Alteori rămâne dificilă.
Dar chiar și atunci putem ajunge să înțelegem mai bine ce se întâmplă în noi și în situația din care facem parte.
În psihoterapie sau consiliere, acest proces poate fi explorat împreună.
Nu pentru ca altcineva să decidă care dintre aceste informații este „adevărul” și nici pentru a primi răspunsul despre ce ar trebui să facem.
Ci pentru a putea diferenția ceea ce trăim, a pune lucrurile în relație și a vedea mai clar întregul din care fac parte.
Pentru că poate întrebarea nu este, până la urmă:
„Pe cine ascult?”
Ci:
„Ce îmi spune fiecare parte din ceea ce trăiesc și ce pot înțelege atunci când le privesc împreună?”
Citește și
Văd viața ca pe un mecanism
Pentru perspectiva mai largă asupra felului în care corpul, emoțiile, relațiile, contextul și alegerile noastre se influențează reciproc.
De ce incertitudinea ne face să vrem să rezolvăm totul acum?
Despre diferența dintre ceea ce știm, ceea ce presupunem și ceea ce încă nu poate fi cunoscut.
Corpul știe când trăim împotriva noastră
Despre felul în care experiențele noastre se pot exprima și prin corp și despre informațiile pe care le putem observa acolo.
Cum te pot susține
Uneori putem face singuri diferența între ceea ce simțim, ceea ce gândim, ceea ce observăm în corp și ceea ce se întâmplă concret în viața noastră.
Alteori, mai ales atunci când suntem în interiorul unei situații importante pentru noi, poate fi dificil să vedem cum se leagă toate acestea.
În psihoterapie și consiliere putem explora împreună ceea ce trăiești, fără să căutăm un răspuns prestabilit și fără ca altcineva să decidă în locul tău.
Putem privi ceea ce simți, ceea ce gândești, reacțiile corpului, experiențele anterioare, relațiile și contextul actual, pentru a înțelege mai clar ce participă la felul în care trăiești situația și la alegerile pe care le faci.
Dacă nu știi de unde să începi, Discuția de orientare – 20 de minute poate fi primul pas.
