De ce repetăm aceleași tipare relaționale, chiar și atunci când ne fac să suferim?
Poate că ai observat acest lucru la un moment dat.
Schimbi partenerul, dar relațiile par să urmeze același scenariu.
Îți promiți că nu vei mai accepta anumite comportamente, dar ajungi în situații asemănătoare.
Te întrebi de ce atragi același tip de persoane sau de ce reacționezi mereu în aceleași moduri.
Și, uneori, apare o întrebare dureroasă:
„Dacă știu că mă face să sufăr, de ce continui să repet?”
Răspunsul nu ține de lipsa de inteligență, voință sau maturitate.
De multe ori, ține de tiparele relaționale pe care le-am învățat cu mult înainte de a fi conștienți de ele.
Ce sunt tiparele relaționale?
Tiparele relaționale sunt moduri de a gândi, simți și reacționa în relații.
Ele se formează treptat, în special în copilărie, prin experiențele pe care le avem cu persoanele importante din viața noastră.
Prin familie învățăm:
- ce înseamnă iubirea;
- cât de sigur este să ne apropiem de ceilalți;
- dacă putem cere ajutor;
- dacă emoțiile sunt acceptate;
- dacă nevoile noastre contează.
Fără să ne dăm seama, aceste experiențe devin baza după care interpretăm relațiile de mai târziu.
Familiarul nu este întotdeauna sănătos
Unul dintre paradoxurile relațiilor este că oamenii caută adesea ceea ce le este familiar, nu neapărat ceea ce le face bine.
Dacă ai crescut într-un mediu în care iubirea era condiționată de performanță, este posibil să cauți relații în care simți constant că trebuie să demonstrezi ceva.
Dacă ai crescut într-un mediu în care apropierea emoțională era dificilă, s-ar putea să te simți atras de persoane indisponibile emoțional.
Dacă ai învățat că nevoile tale sunt mai puțin importante, este posibil să le pui mereu pe ale celorlalți pe primul loc.
Nu pentru că îți dorești să suferi.
Ci pentru că sistemul tău recunoaște aceste dinamici ca fiind familiare.
De ce conștientizarea nu este întotdeauna suficientă?
Mulți oameni observă tiparul.
Îl înțeleg.
Pot chiar să îl explice foarte bine.
Și totuși continuă să îl repete.
De ce?
Pentru că tiparele relaționale nu sunt doar idei.
Ele sunt experiențe emoționale și corporale adânc înrădăcinate.
Uneori, o parte din noi știe că o relație nu este sănătoasă.
Dar o altă parte caută în continuare ceea ce a cunoscut toată viața.
Schimbarea începe prin conștientizare, dar nu se oprește acolo.
Este nevoie și de experiențe noi, repetate, care să creeze alte moduri de a relaționa.
Ce rol are copilul interior?
Atunci când vorbim despre tipare relaționale, vorbim adesea și despre copilul interior.
Partea din noi care a învățat, foarte devreme, ce trebuie să facă pentru a primi iubire, atenție sau acceptare.
Uneori copilul interior spune:
- „Trebuie să fiu perfect.”
- „Nu trebuie să deranjez.”
- „Trebuie să am grijă de ceilalți.”
- „Nu pot avea încredere în nimeni.”
- „Dacă mă apropii prea mult, voi fi rănit.”
Aceste mesaje pot continua să influențeze relațiile adulte chiar și atunci când contextul s-a schimbat.
Perspectiva sistemică
Din perspectiva terapiei sistemice, relațiile nu apar în vid.
Fiecare persoană aduce în cuplu propriile experiențe, tipare și moduri de adaptare.
Uneori, două persoane ajung să recreeze împreună dinamici vechi fără să își dea seama.
Nu pentru că își doresc conflictul.
Ci pentru că fiecare reacționează din propriile răni, temeri și strategii de protecție.
De aceea, înțelegerea contextului relațional este la fel de importantă ca înțelegerea individului.
Se pot schimba tiparele?
Da.
Dar schimbarea nu înseamnă să devenim altcineva.
Înseamnă să observăm ceea ce facem automat și să alegem, treptat, răspunsuri diferite.
Să învățăm să recunoaștem relațiile care ne oferă siguranță.
Să exprimăm nevoi pe care înainte le ascundeam.
Să tolerăm apropierea atunci când ne sperie.
Să punem limite acolo unde înainte ne pierdeam pe noi înșine.
Aceste schimbări apar rar peste noapte.
Ele se construiesc pas cu pas.
O invitație la reflecție
Dacă observi că anumite dificultăți se repetă în relațiile tale, poate că întrebarea nu este:
„Ce este în neregulă cu mine?”
Ci:
„Ce încearcă acest tipar să îmi arate?”
Uneori, repetiția nu este un semn de eșec.
Este o invitație la înțelegere.
Iar atunci când începem să privim cu mai multă curiozitate și compasiune către propriile tipare, apare și posibilitatea schimbării.
Nu pentru că trecutul dispare.
Ci pentru că nu mai este nevoie să îl repetăm la nesfârșit.
Cum te pot sprijini?
Dacă simți că te regăsești în ceea ce ai citit și îți dorești sprijin, te invit să mă contactezi pentru a explora împreună ce tip de abordare se potrivește cel mai bine nevoilor tale.
