La înregistrarea făcută în cadrul proiectului #ÎMPREUNĂ m-am confruntat cu frica… frica de expunere, frica de etichetare, frica de asociere, frica de asumare a unui rol Draga de ea, frica, a vrut să-mi iau timp să verific cât de mult cred în ceea ce fac și în mine… culmea e că la final am reconștientizat frica de bine … sună și se simte tare interesant … să-ți fie frică de bine 🤪
Apoi am avut ocazia să fiu alături de Viorela în cadrul emisiunii Bună dimineața – Apollonia TV … o experiență care mi-a arătat cât de bucuroasă și recunoscătoare pentru ceea ce fac, că nu realizez că au trecut 3 ani jumătate de la primul curs, de la prima carte, de la prima ședință în calitate de facilitator al Terapiei CranioSacrale.
În cabinet totul vine de la sine, dar să pun în cuvinte toată acea simțire, să explic ce se întâmplă în corpul omului cu care lucrez când eu “doar ating” și el “doar își el deschide sufletul” îmi e încă ffff dificil… dar lucrurile nu vor rămâne așa, niu niu…
N-am apucat să zic muuulte, dar știu că cei cărora li s-au aprins ceva beculețe, de curiozitate, de intrigă, de nevoie pot găsi explicațiile teoretice despre Terapia CranioSacrală și Eliberarea SomatoEmoțională atât pe www.craniosacraliasi.ro cât și pe site-ul Institutului Upledger www.upledger.com, iar dacă e nevoie de informații personalizate la momentul potrivit vor găsi omul potrivit cu care să lucreze.
Îți mulțumesc Dimici Viorela pentru ocazia de a prezenta o bucățică din beneficiile pe care Terapia CranioSacrală și Eliberarea SomatoEmoțională le poate oferi atât copiilor, cât și adulților.
Link-ul emisiunii: https://youtu.be/rmAJeX4m-k4