Primul citat este din cartea Minți împrăștiate – originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție, scrisă de Gabor Mate
Pentru mine această poziție de observator, despre care Gabor Mate vorbește, a fost greu de obținut și încă apar “teste” pentru a verifica dacă mai intru în viața oamenilor cu pelerina de Salvator, dacă vreau să fiu simpatică, sau bocancii, dacă vreau să fiu și foarte sinceră.Prin ce am trecut eu?
🌞 Fericită floricică am fost atât timp cât n-am știut că există această poziție de observator, atât timp când nu mi-am dat seama cât de mult îmi doresc să ajut oamenii, în modul meu.
🌞 Apoi … a urmat perioada “Bagă cărți, bagă cărți și deschide ochii” – în perioada aceasta eram atentă să îmi țin eu gura închisă, dar nivelul vinovăției era maaaaxim când cineva comitea “o eroare”, pe care eu o prevăzusem și despre care nu spusesem nimic.
🌞 Apoi a început veselia… A apărut Matei, acușica sunt 5 ani… Și am început să simt pe propria piele “salvarea” adusă de ceilalți… “Vai… lasă copilul în pătuț să te odihnești”, ” Vai…o să răcească, nu are căciuliță/ e cu spatele gol”, “vai… vai… vai…vai…” – și salvare cu salvare, deși bine intenționate parcă mai tare se adâncea sentimentul că nu sunt suficient de bună, pentru copilul meu, pentru mine, pentru lume.
🌞 A hotărât că nu-mi voi compara copilul, în primă fază am uitat să iau aceeași hotărâre și pentru mine 🥴
🌞 Apoi am realizat că “întâi îți pui masca de salvare ție” pentru a putea ajuta și pe alții – și am început drumul spre a fi “observator”.
🌞 La început de drum multe gropi erau… toată lumea era mai bună, orice analiză aș fi făcut.
🌞 Conform unui vis în care am incercat să-l salvez pe Matei de a nu cădea într-o groapă (A căzut în acea groapă, doar pentru că eu l-am speriat și nu l-am lăsat pe drumul lui) Atunci am priceput că drumul lui era corect pentru el, iar drumul meu era corect pentru mine… Deci cine sunt eu să îți zic ție pe ce drum și cât de repede să mergi?
🌞 Visul a fost acum vreo 2 ani… Pentru că uneori lecții se integrează greu, dar rămân pentru totdeauna.
🌞 Au fost perioade în care eram în poziția de observator și vedeam entuziasmul cu care țineam predici despre cum ar trebui să se comporte oamenii în viețile lor… Uneori mă și ” aplaudăm” pentru gafa făcută, uneori mă muștruluiam bine de tot și am învățat să stau pe pace, să fiu blândă cu mine și să merg mai departe.
🌞 Dacă așteptați happy end… Se mai întâmplă raaaaar, exersez constant cu butoanele apăsate de cei dragi. Cu familia și prietenii, ne-am convins/ ne-am educat (nu-mi dau seama exact ce și cum am făcut), să avem curajul să spunem și să primim replici de genul
– “mami, m-am saturat să-mi spui ce să fac” ( aproape 5 ani)
– “mami, nu e doar casa ta” ( tot aproape 5 ani🤣)
– “taci oleacă că îmi uit ideea”
– ” woooow, iar m-ai salvat fără să îți cer… Acum poți doar să asculți?
-“acum… mă salvezi pe mine sau pe tine?”
Părerea ta contează… Cel mai mult în viața ta!