Plecând de la o postare tare faină care vorbea despre faptul că părintele nu trebuie să repare copilul, ci trebuie să se vindece pe sine, gândurile mele au fugit la…Terapeutul nu trebuie să repare clientul, terapeutul trebuie să se vindece pe sine și astfel va putea sprijini procesul clientului, cu toate instrumentele din dotare și mai ales fără a-și proiecta propriile răni și neputințe în client.
Am spus la un moment dat că am în mine bucăți de terapeut cu multe momente în care se întreabă dacă știe ce face.
În primul rând de ce nu? Ce e rău? Nu transmite încredere? Nu dă bine la public?
- 🕊Adevărul meu e că lucrurile pe care le fac mi se par atât de simple, dar cu wooow responsabilitate, pentru că acea ședință rămâne pentru totdeauna.
- 🕊Adevărul meu e că sunt într-un continuu studiu și lucru cu mine.
- 🕊Adevărul meu e că atunci când ești sigur sigur de ceva e posibil să scapi din vedere enorm de multe alte variante.
- 🕊Adevărul meu e că treaba mea e să fiu prezentă cu toată ființa mea, cu toate instrumentele pe care le am acum și aici pentru omul care a ajuns acum în fața mea… cu siguranță are nevoie de mine așa și atât cât sunt.
Și oare… e nevoie ca noi specialiștii să ne vedem și să fim văzuți și ca oameni?
Fiind văzuți ca oameni clienților noștri le-ar fi mai ușor să se deschidă șisă nu se mai considere defecți? Le-ar fi mai ușor să-și găsească puterea interioară de a se asculta pe ei înșiși? Le-ar fi mai ușor să înțeleagă că noi îi putem sprijini în munca pe care tot ei o fac, în viața pe care ei o trăiesc? Le-ar fi mai ușor să își resursele pe a trăi viața așa cum își doresc?
În al doilea rând… când faci lucruri cu mult drag, când învățarea este treptată, când tu te simți bine cu cine ești și ce faci totul pare mult mai ușor… sau cel puțin asa este la mine.
Ce se vede efectiv că fac…
- ating corpul, urmez un țesut care nu se vede la exterior
- ascult fără o agendă de reparații
- mai pun niște întrebări
Ce se întâmplă când le pui toate la un loc e wow, senzații corp, eliberare emoțională, creșterea puterii personale, încredere în tine și ideea că acea întâlnire se întâmplă pentru totdeauna, e o experiență care rămâne cu fiecare dintre noi facilitator și client pentru totdeauna și îmi doresc să fie o amintire resursă pentru cei cu care lucrez.
Acum… față de momentul în care am spus despre acele bucăți din mine… știu că știu ce fac, doar că îmi e greu să explic, pentru că pare prea simplu, pare incomplet fără trăire. Și poate chiar așa trebuie prezentate informațiile… simplu și științific pentru a putea fi acceptate de creierul nostru, dornic de siguranță.
Iar în final…
- 🕊Eu, tot om sunt.
- 🕊Eu, tot cu cărțile în mână sunt.
- 🕊Eu, pot fi alături, dar nu fac munca în locul nimănui.
- 🕊Eu, la rândul meu m-am înconjurat de Oameni care să mă sprijini atunci când am nevoie.
- 🕊Eu, sunt o oglindă… întrebarea e în oglindă te vezi doar pe tine? Sau poți să vezi și rama?
- 🕊Eu, pot fi alături de oameni atât cât ei și relația dintre noi permite, iar pentru a permite mai mult amândoi suntem responsabili să facem ceva.
🐬 www.upledger.com 🐬 www.craniosacral.ro 🐬 www.craniosacraliaswww.craniosacraliasi.ro