Când eu mă schimb, ce se întâmplă cu relațiile mele?
Uneori schimbarea începe într-un loc foarte personal.
Poate încep să spun mai clar ce simt.
Poate nu mai spun „da” atât de repede.
Poate nu mai repar imediat fiecare tensiune.
Poate nu mai preiau automat ceea ce ceilalți lasă nefăcut.
Poate îmi dau seama că un anumit fel de a răspunde nu mă mai reprezintă și încerc să fac altfel.
La început, toate acestea pot părea schimbări care țin doar de mine.
Dar nu trăim singuri.
Felul în care răspundem, ne apropiem, ne retragem, cerem, evităm, reparăm sau preluăm responsabilitatea face parte și din relațiile pe care le construim cu ceilalți.
De aceea, atunci când eu încep să particip diferit într-o relație, nu se schimbă doar ceva în mine.
Se schimbă și ceva în felul în care poate continua interacțiunea dintre noi.
Și aici apare o întrebare importantă: Ce se întâmplă cu o relație atunci când unul dintre oamenii din ea începe să răspundă altfel?
Nu putem ști dinainte.
Unele lucruri pot continua aproape la fel.
Altele pot deveni mai vizibile.
Iar uneori tocmai o schimbare mică ne permite să observăm ceva despre relație pe care, cât timp fiecare făcea ceea ce făcea de obicei, era greu să vedem.
Relațiile capătă o formă prin repetare
În relații nu răspundem doar la ceea ce face celălalt într-un anumit moment.
Răspundem și la ceea ce am învățat, în timp, că se întâmplă între noi.
Uneori unul dintre noi se retrage atunci când apare tensiunea, iar celălalt încearcă să se apropie și mai mult. Cu cât unul insistă, cu atât celălalt se retrage. Iar retragerea îl face pe primul să insiste din nou.
Alteori unul dintre oameni ajunge să preia aproape tot ceea ce trebuie făcut, iar celălalt ajunge să lase tot mai multe lucruri în seama lui. Primul se simte din ce în ce mai singur cu responsabilitatea și, tocmai pentru că lucrurile trebuie totuși făcute, ajunge să preia și mai mult.
Sau poate unul dintre noi este aproape întotdeauna cel care revine după o ceartă, deschide conversația, explică, împacă și repară. În timp, această succesiune poate deveni atât de familiară încât nici nu mai observăm cât de mult am ajuns amândoi să ne bazăm pe ea.
Astfel de secvențe nu apar neapărat pentru că cineva le-a ales în mod conștient.
Se pot forma treptat, din multe răspunsuri mici care se repetă și care, la un moment dat, devin familiare.
Fiecare reacție creează contextul pentru următoarea.
Și tocmai de aceea, atunci când încercăm să înțelegem o relație, întrebarea nu este întotdeauna doar: „Cine a început?”
Uneori este mai util să ne uităm la întreaga secvență: Ce fac eu? Ce face celălalt după aceea? Ce fac eu ca răspuns? Și cum ajungem, din nou și din nou, în același loc?
A privi relația în felul acesta nu înseamnă că responsabilitatea pentru orice comportament este împărțită egal.
Există comportamente pentru care responsabilitatea rămâne clar a celui care le exercită — inclusiv violența, abuzul, intimidarea, coerciția sau controlul.
Dar în multe dintre interacțiunile obișnuite ale unei relații putem deveni curioși față de altceva: ce parte din această secvență am ajuns eu să fac aproape automat?
Ce se întâmplă dacă eu nu mai fac pasul care urma automat?
Aici începe, de multe ori, schimbarea relațională să devină vizibilă.
Nu neapărat atunci când înțelegem ceva.
Nu neapărat atunci când spunem că vrem să facem diferit.
Ci atunci când, într-un moment cunoscut, alegem să nu mai răspundem exact ca înainte.
Poate nu mai explicăm de zece ori aceeași limită.
Poate nu mai preluăm imediat ceea ce celălalt evită.
Poate nu mai alergăm după apropiere în clipa în care celălalt se retrage.
Poate nu mai reparăm singuri, de fiecare dată, ceea ce s-a rupt între noi.
Poate rămânem într-o conversație fără să ne apărăm în același fel.
Sau poate cerem direct ceva ce înainte încercam să obținem indirect.
În acel moment introducem o diferență în relație.
Nu știm încă dacă va fi mare sau mică.
Nu știm dacă va fi primită ușor sau greu.
Dar secvența cunoscută nu mai poate continua exact în aceeași formă, pentru că unul dintre pașii ei
Ce aflăm despre relație atunci când apare ceva diferit
Atunci când schimbăm ceva în felul în care participăm într-o relație, ceea ce se întâmplă mai departe ne oferă informație.
Dar informația nu este același lucru cu un verdict.
Faptul că celălalt protestează nu înseamnă neapărat că facem ceva greșit.
La fel cum faptul că noi încercăm să facem diferit nu înseamnă automat că avem dreptate, că vedem totul mai clar sau că orice reacție a celuilalt este doar „rezistență”.
Mai util poate fi să observăm ce devine vizibil.
Poate descoperim că relația are mai multă flexibilitate decât credeam și că, atunci când unul dintre noi schimbă ceva, și celălalt poate răspunde într-un mod nou.
Poate devine mai clar cât de mult depindea o anumită organizare de faptul că unul dintre noi prelua, repara, insista sau făcea mereu primul pas.
Sau poate apare o limită pe care nu o puteam vedea cât timp fiecare continua să facă ceea ce devenise familiar.
De aceea, poate că întrebarea nu este imediat: „A funcționat schimbarea mea?”
Ci: „Ce a devenit mai vizibil între noi de când eu particip diferit?”
Uneori nu putem răspunde după o singură conversație sau după o singură reacție.
Avem nevoie să vedem ce se întâmplă mai departe.
Schimbarea personală poate produce și tensiune
Când începem să facem ceva diferit într-o relație, este posibil să apară o perioadă mai puțin clară.
Vechiul mod de a funcționa nu ne mai reprezintă la fel de bine, dar nici unul nou nu s-a așezat încă.
În acest spațiu intermediar poate apărea tensiune.
Nu doar între noi și celălalt, ci și în interiorul nostru.
Putem începe să ne întrebăm dacă nu cumva exagerăm, dacă nu era mai simplu înainte sau dacă schimbarea pe care încercăm să o facem pune în pericol relația.
Uneori tentația este să luăm disconfortul drept dovadă: „Dacă este atât de greu, înseamnă că fac ceva greșit.”
Dar tensiunea nu ne oferă singură un răspuns atât de clar.
Poate însoți o schimbare importantă.
Poate semnala că avem nevoie să ajustăm felul în care facem lucrurile.
Poate scoate la suprafață diferențe care existau deja, dar erau mai puțin vizibile.
Și poate arăta că ceea ce încercăm să schimbăm are nevoie de mai mult decât o singură mișcare.
De aceea, nu este nevoie să transformăm imediat disconfortul într-un verdict despre relație sau despre noi.
Uneori este pur și simplu semnul că ne aflăm între ceva cunoscut și ceva care încă nu are formă.
Ce îmi aparține mie și ce nu pot controla
Schimbarea mea poate influența relația.
Dar influența nu este același lucru cu controlul.
Pot să spun mai clar ce am nevoie.
Pot să refuz ceva ce nu mai vreau să fac.
Pot să nu mai preiau automat.
Pot să repar partea mea după un conflict.
Pot să cer sau să răspund altfel.
Toate acestea schimbă felul în care eu particip.
Dar nu pot decide ce va face celălalt cu ceea ce aduc eu.
Poate va înțelege.
Poate va răspunde altfel decât sper.
Poate nu va dori sau nu va putea să construiască împreună cu mine ceea ce îmi imaginez.
Uneori, tocmai aici apare tentația de a face mai mult: să explicăm din nou, să insistăm, să compensăm, să găsim formula care îl va face pe celălalt să răspundă altfel.
Dar partea mea nu este întregul.
Pot să-mi joc partea mea întreagă fără să o joc și pe a celuilalt.
Asta nu înseamnă detașare sau renunțare la relație.
Înseamnă să îmi asum felul în care particip fără să transform responsabilitatea mea într-o încercare de a controla întregul rezultat.
O diferență nouă nu este încă un pattern nou
În relații, o schimbare importantă poate începe foarte mic.
O conversație în care reușim să rămânem mai prezenți.
Un „nu” spus fără explicații interminabile.
Un moment în care nu mai preluăm automat.
O situație în care celălalt răspunde diferit față de cum răspundea de obicei.
Toate acestea contează.
Dar ele nu înseamnă încă că relația s-a schimbat.
Un răspuns nou poate fi începutul unei alte posibilități.
Ca un mugur care apare pe o ramură.
Ne arată că ceva nou a devenit posibil.
Nu știm încă dacă va crește.
Nu știm dacă va rezista.
Nu știm dacă, în timp, în jurul lui se va construi o altă formă.
De aceea, uneori avem nevoie să nu ne grăbim cu concluziile și să observăm ce se întâmplă în timp.
Ce se repetă?
Ce reușim să păstrăm și atunci când apare din nou tensiunea?
Unde revenim repede la ceea ce ne este familiar?
Ce începe să capete continuitate?
Și ce apare doar ocazional, fără să se poată susține încă?
Relațiile se construiesc prin repetare.
Tot prin repetare putem vedea dacă o diferență începe să devină o nouă modalitate de a fi împreună.
Asta ne poate feri de două grabe opuse.
Să spunem prea repede:
„Gata, s-a schimbat.”
sau:
„Nu a funcționat.”
Între cele două există timpul.
Iar timpul ne ajută să vedem dacă acel lucru nou rămâne doar o excepție sau începe, încet, să devină parte din felul în care relația se organizează.
Poate merită să observi
Există o situație în care ajungi, iar și iar, în același loc?
Ce faci tu, de obicei, când apare?
Ce face celălalt după aceea?
Și ce faci tu ca răspuns?
Poate că unele dintre aceste mișcări au devenit atât de familiare încât nici nu le mai observi.
Ai putea începe doar de aici: Care este pasul pe care îl fac aproape automat?
Și, dacă într-un astfel de moment ai face ceva puțin diferit, fără să încerci să obții o anumită reacție de la celălalt: ce ai putea afla despre tine, despre celălalt și despre ceea ce se întâmplă între voi?
Nu este nevoie să tragi imediat o concluzie.
Uneori, primul lucru pe care îl aduce o schimbare este pur și simplu mai multă informație.
Ce devine posibil între noi?
Când ne schimbăm, este firesc să vrem să știm ce va urma.
Dacă relația va găsi o formă diferită.
Dacă celălalt va putea veni și el spre ceva nou.
Dacă ceea ce încercăm să facem diferit va putea fi susținut în timp.
Dar schimbarea noastră nu ne poate spune dinainte cum va arăta relația.
Poate, în schimb, să ne ajute să vedem mai clar ce se întâmplă între noi.
Ce putem construi împreună.
Ce poate aduce fiecare.
Ce începe să se schimbe.
Și ce rămâne la fel chiar și atunci când unul dintre noi încearcă să participe diferit.
Uneori relația găsește o formă nouă.
Alteori devine mai vizibil faptul că anumite lucruri nu pot fi schimbate de unul singur.
Și există situații în care ceea ce aflăm nu este neapărat ceea ce speram, dar ne ajută să vedem relația mai limpede.
Poate că schimbarea nu ne oferă control asupra rezultatului.
Dar ne poate oferi mai multă claritate asupra felului în care participăm și asupra a ceea ce devine posibil între noi.
De aici poate rămâne o întrebare: Dacă eu nu mai particip la această relație exact așa cum am făcut-o până acum, ce devine posibil între noi?
Când poate fi util un spațiu de psihoterapie
Uneori putem observa singuri destul de clar ce se repetă într-o relație.
Alteori este mai dificil să vedem patternul din interiorul lui.
Mai ales atunci când emoțiile sunt intense, când există multă istorie între noi sau când am încercat de multe ori să schimbăm ceva și ajungem, totuși, în același loc.
Psihoterapia poate oferi un spațiu în care să privim mai atent felul în care participăm în relații, ce am învățat despre apropiere, conflict, grijă sau responsabilitate și ce încercăm să facem diferit acum.
Nu pentru a găsi cine are dreptate.
Și nici pentru a învăța cum să-l schimbăm pe celălalt.
Ci pentru a înțelege mai bine propria participare, contextul în care s-a construit și posibilitățile pe care le avem în prezent.
Uneori, atunci când vedem mai clar secvența în care intrăm, putem începe să observăm și unde există loc pentru ceva diferit.
Fără să presupunem că schimbarea noastră va decide ce va face celălalt.
Citește și
- Ce se întâmplă cu noi în timpul unui conflict? – Despre felul în care se construiesc reacțiile dintre doi oameni atunci când tensiunea crește și despre ceea ce se întâmplă înainte să putem înțelege pe deplin ce simțim și cum răspundem.
- Așa sunt eu sau doar așa am învățat să mă apăr? – Despre răspunsurile care devin familiare în timp și despre diferența dintre ceea ce ne-a ajutat cândva și ceea ce ne mai reprezintă astăzi.
- Relațiile nu au nevoie de perfecțiune – Despre rupturi, reparare și felul în care o relație poate continua fără ca oamenii din ea să facă totul „corect”.
- Ascultarea care vindecă – Despre ce se poate schimba într-o relație atunci când, în loc să răspundem imediat, încercăm să înțelegem și experiența celuilalt.
