Chiar trebuie să ne schimbăm mereu?

Când dezvoltarea personală devine încă o responsabilitate

Ai început să te cunoști mai bine. Înțelegi unele reacții pe care înainte nu ți le explicai. Poate ai învățat să spui ce ai nevoie, să pui limite sau să nu mai răspunzi la fel în situațiile dificile.

Ai făcut schimbări. Unele mici, altele importante.

Și totuși, parcă mai este mereu ceva de rezolvat.

Să ai mai multă răbdare. Să comunici mai bine. Să nu mai amâni lucrurile. Să fii mai prezent, mai organizat, mai încrezător.

Când reușești ceva, apare următorul lucru la care ar trebui să lucrezi.

Când și de ce a devenit dezvoltarea personală ceva ce trebuie să facem permanent?

Este firesc să vrem să învățăm, să ne înțelegem și să trăim mai bine. Dar ce se întâmplă atunci când această dorință se transformă într-o obligație?

Când nu mai observăm doar ceea ce putem construi, ci mai ales ceea ce încă nu este suficient de bun la noi?

Când dorința de schimbare ne face bine

Sunt situații în care avem motive foarte bune să ne dorim o schimbare.

Poate observăm că felul în care reacționăm într-un conflict îi rănește pe cei apropiați. Că evităm mereu anumite conversații. Că am rămas într-un mod de a trăi care nu ne mai reprezintă.

Înțelegerea acestor lucruri ne poate ajuta să facem alegeri diferite.

Uneori, schimbarea vine dintr-o dificultate. Alteori, din curiozitate, dintr-o dorință sau din descoperirea unor posibilități la care înainte nu ne gândiserăm.

Nu trebuie să fie ceva în neregulă cu noi pentru a ne dori să creștem.

Dar există o diferență între a spune „Mi-ar plăcea să învăț să fac asta” și „Ar trebui să fiu deja capabil să fac asta”.

Între a ne dori o schimbare și a considera că, până nu o realizăm, nu suntem suficient de buni.

Iar cele două motivații se pot amesteca. Putem urmări ceva important pentru noi și, în același timp, să punem asupra noastră mai multă presiune decât avem nevoie.

De aceea, nu contează doar ce vrem să schimbăm, ci și felul în care ne privim pe parcurs.

Cum ajungem să ne privim ca pe un proiect fără sfârșit?

Astăzi vorbim mult despre dezvoltare personală.

Avem acces la cărți, cursuri, podcasturi și informații care ne ajută să înțelegem mai bine cum funcționăm.

Este un lucru valoros. Putem descoperi explicații și posibilități pe care înainte nu le aveam la fel de ușor la îndemână.

Dar, odată cu ele, întâlnim și multe mesaje despre ceea ce am putea deveni.

Să fim mai eficienți. Mai echilibrați. Mai conștienți. Să ne gestionăm mai bine emoțiile, timpul, relațiile și obiceiurile.

Chiar dacă fiecare recomandare are sens luată separat, toate împreună pot crea impresia că există permanent o versiune a noastră la care ar trebui să ajungem.

Iar această presiune nu vine doar din exterior.

Poate am crescut într-un mediu în care reușitele erau așteptate, iar greșelile erau observate imediat. Poate am învățat că trebuie să ne descurcăm, să nu dezamăgim sau să găsim mereu o soluție.

Sau poate ne-am obișnuit să ne măsurăm valoarea prin ceea ce realizăm.

Când începem un proces de autocunoaștere, putem aduce cu noi și acest mod de a ne privi.

Descoperim de ce reacționăm într-un anumit fel și, în loc să ne înțelegem mai bine, ne reproșăm că încă reacționăm așa.

Observăm o dificultate și o transformăm imediat într-un nou obiectiv.

Ajungem să folosim ceea ce aflăm despre noi ca pe o listă de lucruri de corectat.

Autocunoașterea ne poate ajuta să fim mai aproape de noi. Dar nu atunci când fiecare descoperire devine încă un motiv să ne judecăm.

Ce anume are, de fapt, nevoie să se schimbe?

Când ceva nu merge bine în viața noastră, avem tendința să căutăm ce am putea face diferit.

Este o întrebare utilă. Ne ajută să vedem unde avem posibilitatea să intervenim.

Dar nu este singura întrebare importantă.

Să ne imaginăm o persoană care se simte permanent stresată la serviciu. Încearcă să își organizeze mai bine timpul, învață tehnici de relaxare și lucrează la felul în care gestionează presiunea.

Toate acestea îi pot fi de ajutor.

Dar dacă volumul de muncă rămâne nerealist, dacă responsabilitățile cresc continuu sau dacă nu există suficient sprijin, cât poate rezolva doar schimbându-și propriile reacții?

Sau un părinte care își dorește să aibă mai multă răbdare cu copilul.

Încearcă să își înțeleagă emoțiile, să comunice diferit și să nu mai reacționeze impulsiv. Dar este și persoana care se ocupă de aproape toate responsabilitățile familiei.

Are nevoie să lucreze la răbdare? Poate.

Dar are nevoie și de odihnă, de ajutor și de o altă împărțire a responsabilităților.

La fel se poate întâmpla într-un cuplu. Un partener încearcă să comunice mai bine, să înțeleagă conflictele și să schimbe ceea ce ține de el. Însă relația nu se poate transforma doar prin efortul unei singure persoane.

Nu întotdeauna trebuie să devenim mai rezistenți. Uneori trebuie să se schimbe și ceva în jurul nostru.

Asta nu înseamnă că nu avem nicio responsabilitate pentru felul în care reacționăm sau pentru alegerile noastre.

Înseamnă că merită să privim mai larg situația.

Ce ține de mine? Ce ține de relațiile în care sunt implicat? Cum sunt împărțite responsabilitățile? Ce condiții mă ajută și ce condiții îmi îngreunează viața?

Iar schimbările din jur nu sunt întotdeauna ușor de obținut.

Uneori putem negocia, putem cere sprijin sau putem reorganiza lucrurile împreună. Alteori, posibilitățile sunt limitate și avem nevoie să găsim feluri de a ne proteja în condiții pe care, pentru moment, nu le putem modifica.

Dar faptul că nu putem schimba imediat o situație nu înseamnă că problema se află în întregime în noi.

Nu orice dificultate personală are nevoie de o soluție individuală.

Putem să ne acceptăm și să ne dorim să ne schimbăm?

Uneori vorbim despre acceptare ca și cum ar însemna să nu mai facem nimic.

Dacă mă accept așa cum sunt, de ce aș mai încerca să schimb ceva?

Dar cele două nu se exclud.

Pot recunoaște că îmi este greu să gestionez conflictele fără să mă consider un om incapabil să aibă relații bune.

Pot înțelege că am învățat să evit anumite situații și, în același timp, să încerc să răspund diferit.

Pot accepta că am anumite limite fără să renunț la posibilitatea de a învăța lucruri noi.

Acceptarea nu înseamnă să justificăm orice comportament sau să rămânem în situații care ne fac rău.

Înseamnă să putem privi ceea ce trăim fără să pornim de fiecare dată de la ideea că este ceva greșit cu noi.

Poți să îți asumi o greșeală fără să te reduci la ea. Poți să îți recunoști o dificultate fără să o transformi într-o definiție a propriei persoane.

Iar atunci când alegi să schimbi ceva, poți face asta pentru că îți dorești să trăiești diferit, nu pentru că trebuie mai întâi să demonstrezi că meriți să fii mulțumit de tine.

Nu trebuie să ne respingem pe noi înșine pentru a putea evolua.

Există și perioade în care avem nevoie doar să trăim

Ne putem obișnui atât de mult să ne observăm și să ne analizăm, încât să ajungem să privim aproape fiecare experiență prin ceea ce ar trebui să învățăm din ea.

Am reacționat bine? Am făcut progrese? Ce spune asta despre mine? Ce aș putea face diferit data viitoare?

Dar viața nu este doar un șir de experiențe pe care trebuie să le analizăm.

Putem petrece o seară plăcută cu cineva fără să ne întrebăm ce spune asta despre relația noastră.

Putem încerca ceva nou doar pentru că ne face plăcere, nu pentru că ne ajută să devenim mai buni.

Putem avea o zi dificilă fără să fie nevoie să descoperim imediat ce avem de lucrat la noi.

Nu orice emoție cere o explicație. Nu orice experiență trebuie transformată într-o lecție.

Și nu fiecare perioadă a vieții are nevoie de un nou obiectiv de dezvoltare personală.

Sunt momente în care schimbarea este necesară. Altele în care avem energie să explorăm și să construim.

Dar există și perioade în care putem să ne așezăm în ceea ce trăim deja.

Să ne bucurăm de lucrurile care funcționează. Să fim alături de oamenii importanți. Să ne ocupăm de viața obișnuită, fără să ne evaluăm permanent progresul.

Nu avem nevoie să transformăm fiecare zi într-o ocazie de a deveni altcineva.

Nu tot ce este greu în viața noastră trebuie schimbat în noi

Nu trebuie să renunțăm la dorința de a crește, de a învăța sau de a trăi diferit.

Dar nici să ne privim permanent ca pe un proiect care are nevoie de îmbunătățiri.

Uneori avem nevoie să schimbăm ceva în felul în care gândim, reacționăm sau relaționăm. Alteori, avem nevoie să privim mai atent condițiile în care trăim, așteptările celorlalți și responsabilitățile pe care le purtăm.

Pentru că nu toate dificultățile pornesc din noi. Și nu toate pot fi rezolvate doar schimbându-ne pe noi.

Poate că dezvoltarea personală nu înseamnă să devenim mereu altcineva, ci și să înțelegem mai bine relația dintre cine suntem și lumea în care trăim.

Să vedem ce putem influența, ce putem negocia împreună și ce nu depinde numai de noi.

Iar atunci când ne dorim o schimbare, să nu pornim automat de la presupunerea că noi suntem problema.

Poate că o întrebare mai potrivită ar fi:

Ce am eu nevoie să schimb și ce ar avea nevoie să se schimbe în jurul meu?


Cum te pot ajuta?

Uneori este dificil să ne dăm seama ce ține de noi și ce ține de relațiile sau condițiile în care trăim. Alteori, știm că ne dorim o schimbare, dar nu ne este clar ce anume ar trebui să fie diferit.

În cadrul consilierii pentru dezvoltare personală putem explora împreună aceste întrebări, fără să pornim de la ideea că trebuie să devii altcineva.

Dacă vrei să discutăm despre situația ta și despre cum am putea lucra împreună, poți programa o discuție gratuită de orientare de 20 de minute.

Citește și

Două persoane țin în palme o plantă tânără, simbol al schimbării, creșterii și sprijinului reciproc.

Related Articles