Viața nu începe după ce rezolv toate problemele
După ce termin…
„După ce termin proiectul acesta, o să mă odihnesc.”
„După ce copiii mai cresc puțin, o să am mai mult timp pentru mine.”
„După ce se liniștesc lucrurile la serviciu, o să încep să fac sport.”
„După ce rezolv problema aceasta, o să mă bucur mai mult de viață.”
Poate că ai avut și tu astfel de gânduri.
La prima vedere, ele par firești. Viața vine cu responsabilități, provocări și perioade mai dificile. Este normal să existe momente în care anumite lucruri trebuie prioritizate.
Problema apare atunci când această amânare nu mai este o excepție, ci devine modul în care trăim.
Astăzi este proiectul. Mâine este factura. Săptămâna viitoare apare o altă responsabilitate. După aceea, o nouă provocare. Lista nu se termină niciodată.
Fără să ne dăm seama, ajungem să credem că vom începe cu adevărat să trăim abia atunci când viața va deveni suficient de liniștită.
Dar dacă acel moment nu vine niciodată?
De ce simțim că trebuie să rezolvăm tot înainte să trăim?
Mulți dintre oamenii cu care lucrez sunt persoane responsabile, implicate și conștiincioase.
Sunt oameni care își respectă promisiunile, au grijă de familie, de colegi, de clienți sau de echipa lor. Sunt cei pe care ceilalți se bazează.
Din exterior par organizați și eficienți.
Din interior, însă, există adesea o convingere tăcută:
„Mai întâi trebuie să termin tot ce am de făcut. Abia apoi îmi permit să mă odihnesc sau să mă bucur.”
Această convingere nu apare din senin.
Pentru mulți dintre noi, responsabilitatea a devenit încă din copilărie o modalitate de a primi apreciere, siguranță sau sentimentul că avem valoare.
Am învățat că este important să fim „cuminți”, „puternici”, „de încredere”, să nu îi dezamăgim pe ceilalți și să facem lucrurile cât mai bine.
În timp, această atitudine poate deveni atât de prezentă încât uităm să ne întrebăm:
„Dar eu când trăiesc?”
Când responsabilitatea devine mai importantă decât viața
Responsabilitatea este o calitate.
Perfecționismul, însă, poate transforma această calitate într-o povară.
Nu pentru că oamenii perfecționiști își doresc excelența, ci pentru că rareori simt că ceea ce au făcut este suficient.
Întotdeauna mai există ceva de îmbunătățit.
Întotdeauna mai este un lucru de rezolvat.
Întotdeauna mai apare o responsabilitate.
Astfel, viața începe să fie trăită ca o succesiune de liste, obiective și obligații.
Bucuria devine recompensa promisă pentru un moment viitor.
Odihna trebuie câștigată.
Liniștea trebuie meritată.
Iar prezentul este sacrificat pentru un viitor care pare să se îndepărteze de fiecare dată când ne apropiem de el.
De multe ori, oamenii nici nu observă că acest mod de a trăi îi costă.
Observă doar că sunt obosiți.
Că nu se mai bucură de lucrurile care altădată le făceau plăcere.
Că funcționează, dar nu mai simt că trăiesc cu adevărat.
Ce se întâmplă în corp și în sistemul nervos?
Atunci când trăim mult timp cu impresia că „încă nu este momentul să ne oprim”, corpul începe să funcționeze într-o stare aproape continuă de activare.
Sistemul nervos este construit să alterneze între perioade de mobilizare și perioade de refacere.
După un efort, avem nevoie de odihnă.
După o provocare, avem nevoie de reglare.
După stres, avem nevoie să simțim din nou siguranță.
Însă atunci când următoarea sarcină apare imediat după precedenta, iar mintea rămâne permanent orientată spre ceea ce mai este de făcut, sistemul nervos poate începe să funcționeze ca și cum pericolul nu s-a încheiat.
Chiar și în momentele în care corpul se oprește, mintea continuă să planifice, să anticipeze și să rezolve.
De aceea, unii oameni spun:
„Nu știu să mă relaxez.”
De multe ori, nu este lipsă de voință.
Este un sistem nervos care nu a mai avut de mult experiența unei opriri trăite în siguranță.
Dacă aștepți momentul perfect, viața poate rămâne mereu amânată
Există o întrebare pe care merită să ne-o punem din când în când:
Dacă toate problemele ar dispărea, aș ști să trăiesc diferit?
Pentru mulți oameni, răspunsul nu este atât de simplu.
După ani în care au învățat să fie permanent în mișcare, să rezolve, să organizeze și să aibă grijă de ceilalți, oprirea poate deveni aproape necunoscută. Chiar și atunci când apare o zi mai liniștită, mintea caută imediat următorul lucru de făcut.
Nu pentru că este ceva în neregulă cu ei.
Ci pentru că acesta a devenit modul în care sistemul lor nervos a învățat să se simtă în siguranță.
De aceea, viața nu este amânată doar de problemele reale.
Uneori este amânată de convingerea că trebuie să merităm odihna, liniștea sau bucuria.
Și, fără să ne dăm seama, ajungem să trăim ca și cum prezentul ar fi doar o perioadă de pregătire pentru adevărata viață.
Dar viața nu este o destinație la care ajungem după ce bifăm toate responsabilitățile.
Viața se întâmplă acum.
În conversațiile din cabinet, observ adesea că oamenii nu regretă faptul că au muncit sau că și-au asumat responsabilități. Regretul apare atunci când realizează că, în tot acest timp, au amânat întâlniri importante, momente de liniște, relații, pasiuni sau chiar grija față de propriul corp.
Au fost atât de preocupați să construiască o viață bună, încât au uitat să o și trăiască.
Cum putem începe să trăim chiar dacă viața este imperfectă?
Nu există un moment în care toate problemele dispar.
Viața va continua să aducă provocări, schimbări și perioade dificile.
Poate că schimbarea începe atunci când renunțăm să mai așteptăm acea zi în care totul va fi perfect și alegem să fim mai prezenți în viața pe care o avem astăzi.
Poate înseamnă să iei o pauză fără să simți că trebuie să o justifici.
Poate înseamnă să petreci timp cu oamenii dragi chiar dacă lista de sarcini nu este terminată.
Poate înseamnă să observi cum se simte corpul tău înainte de a deschide încă un e-mail.
Poate înseamnă să accepți că valoarea ta nu depinde doar de ceea ce faci, ci și de felul în care reușești să fii prezent în propria viață.
Aceste schimbări par mici.
Dar, repetate în timp, pot modifica felul în care ne raportăm la noi înșine și la lumea din jur.
O invitație la reflecție
La final, probabil că nu ne vom aminti câte e-mailuri am trimis, câte proiecte am încheiat sau câte liste am bifat.
Ne vom aminti oamenii alături de care am fost.
Momentele în care am râs.
Clipa în care ne-am simțit în siguranță.
Locurile în care ne-am simțit acasă.
Viața nu începe după ce rezolvăm toate problemele.
Pentru că întotdeauna va exista ceva de făcut.
Întrebarea este dacă, între toate aceste responsabilități, ne mai oferim voie să trăim.
Așa cum îmi place să spun:
La final ajungem cu toții. Contează felul în care trăim drumul până acolo.
Cum te pot sprijini?
Dacă simți că viața ta a devenit o succesiune de responsabilități și că bucuria, odihna sau timpul pentru tine sunt mereu amânate pentru „mai târziu”, psihoterapia sau consilierea pot fi un spațiu în care să înțelegi aceste mecanisme și să construiești, pas cu pas, o relație mai echilibrată cu tine însuți.
Dacă simți că este momentul pentru această schimbare, putem parcurge acest drum împreună.
Uneori, schimbarea nu începe atunci când dispar toate problemele.
Uneori, schimbarea începe în momentul în care alegi să nu îți mai amâni propria viață.
