Terapia CranioSacrală ca metodă de dezvoltare personală

10 Jun 2024

Interacțiunile umane, emoțiile și modul în care oamenii reacționează m-au fascinat mult în perioada liceului. Îmi doream să merg facultatea de psihologie imediat după terminarea liceului, dar nu s-a întâmplat… Nu s-a întâmplat din muuuulte motive, deși spuneam doar că, îmi era teamă să nu mă pot detașa de problemele celor cu care lucrez.

Timp de vreo 10 ani, mi-am văzut de viață, fără să realizez că dezvoltarea personală și psihologia au rămas agățate de mine, chiar dacă lucram ca agent de vânzări pentru cursuri de dezvoltare personală dedicate studenților, sau chiar dacă în interiorul magazinului Căsuța Naturii aduceam specialiști, care să sprijine educația alimentară și emoțională atât părinților cât și a celor mici.

Însă, după ce am născut, lucrurile au devenit mult mai intense, deși am realizat abia după vreun an și jumătate.

Reușeam să am butoane apăsate, să am reacții în contradictoriu cu cele ale „părintelui perfect” care eram înainte de a naște și nu înțelegeam ce se întâmplă, nici nu prea discutam despre asta cu nimeni.

Când Matei avea aproximativ un an și jumătate am avut acel moment de conștientizare… TREBUIE SĂ FAC CEVA. Când am spus CEVA, mă refeream doar la a analiza pe ce se bazează reacțiile mele.

Povestea e că… i-au crescut dințișorii și a vrut să îi descopere în toaaaate felurile.
Totul a fost perfect până când a început să-i scrâșnească, moment în care în capul meu s-a declanșat un haos total. Am țipat foarte tare și i l-am dat soțului, pentru că simțeam că nici unul dintre noi nu era în siguranță.

Da… de la un scrâșnit de dinți.

Timp de vreo oră am bocit, închisă bine în cameră, fără să-mi dau seama de ce am reacționat așa și ce m-a scos atât de tare de pe șină, pentru că toată ziua fusesem Bineeee. Când, în sfârșit, mintea mi s-a mai liniștit, mi-am dat seama că acel scrâșnet m-a teleportat în timp și că explozia mea din acel moment era pe că nu reușisem să mă exprim cu zeci de ani înainte.

Și așa… am început să-mi dau seama cât de conectate sunt emoțiile cu corpul nostru.

Am scris mult despre cum afecțiunile pot fi ameliorate și vindecate cu ajutorul Terapiei CranioSacrale, dar ceea ce mă face să mă trezesc în fiecare dimineață cu dorința de a face ceva, este LIBERTATEA copiilor, libertatea de crește alături de niște părinți conștienți de ei înșiși și de individualitatea copiilor lor.

Cu ajutorul tehnicilor de Eliberare SomatoEmoțională cu care dr. John Upledger a îmbogățit Terapia CranioSacrală, putem fi alături atât de copii cât și de părinți în procesul lor de auto-cunoaștere, iar asta poate fi de-a dreptul eliberator.

Terapia CranioSacrală este potrivită și pentru persoanele care nu au ajuns la dureri fizice, dar își doresc o formă de conectare cu ei înșiși și o modalitate de a elibera restricțiile adunate de-a lungul timpului în corp.