“Toamna se numără bobocii” … o temă frecventă în acestă perioadă în cabinet, indiferent că bobocii sunt relații, bani, timp de calitate cu tine însuți. Se pare că e timpul în care ne vedem nivelul de satisfacție în relațiile cu cei din jur, nivelul de plăcerea în raport cu munca pe care o facem, nivelul de mulțumire vis a vis de banii pe care îi încasam, sau cât de drag ne este de noi înșine.
Weekendul trecut, am participat la un curs de social media cu Alin Zed și am plecat de acolo cu o idee foarte dragă mie… impactul conflictului interior asupra vieții.
Sistemul de credințe ne blochează accesul la lucrurile pe care ni le dorim, practic, indiferent cât de mult ne pregătim într-un domeniu, dacă credem în interiorul nostru că nu merităm ceva, nu vom obține acel lucru, sau îl vom obține cu mult efort, ceea ce ne aduce o nouă experiență care să ne consolideze crezul.
Dar și invers e la fel de valabil…dacă avem încredere că ceea ce face aduce valoare celor din jur și avem suficientă încredere în pregătirea noastră și în noi ca oameni atunci vom simți că lucrurile bune vin mai ușor în viața noastră, iar provocările sunt doar provocări, nu ne doboară.
Frumos, frumos, dar care este legătura terapiei CranioSacrale aici?
Dacă ne gândim la structura ființei umane, corp – minte – suflet, putem observa că un astfel de conflict emoțional poate pune în disfuncție și corpul.Terapia CranioSacrală ajută la eliberarea tensiunilor din țesuturi, iar prin dialog putem ajunge și la cauzele emoționale care au generat acele tensiuni la nivelul corpului.
Mai multe detalii despre cum funcționează Terapia CranioSacrală și Eliberarea SomatoEmoțională găsiți în următoarele link-uri