Schimbarea e bună… dar, de multe ori, te rupe

Schimbarea e bună… dar, de multe ori, te rupe.

Te rupe în bucăți – uneori încet și sigur, alteori brutal și zdravăn. Te dezlipește de tot ce ai fost și de tot ce ai crezut că ai fost. Te învârte pe toate părțile, îți frânge toate convingerile, obișnuințele, iluziile și speranțele.

Te lasă, uneori, cu senzația că nu mai știi cine ești și nici încotro te îndrepți.

Se spune că trebuie să te destrami ca să te poți reconstrui. Că trebuie să te rupi ca să devii întreg.

Dar cum știi, cu adevărat, că ai ajuns la „tu”-l acela autentic? Ce anume te face să crezi că nu te-ai pierdut pe drum, ci că, dimpotrivă, te-ai regăsit?

Pentru mine, nevoia de schimbare a venit ȘI într-un moment aparent banal din viața de mamă.

Matei își descoperea dinții. Nimic ieșit din comun – tuturor copiilor le cresc dinții și vor să vadă ce pot face cu ei.
Așa că, într-o zi, a început un adevărat concert… scrâșnea din dinți cu pasiune. Cred că am rezistat vreo cinci minute (încă vreau să cred că am rezistat cinci minute,  dar nu sunt sigură) când am descoperit o abilitate neașteptată: teleportarea spontană în timp și spațiu, direct într-o zonă de haos mental. Și nu, nuuuuu a fost deloc amuzant.
După acele cinci minute, am reușit să mă izolez și, după vreo oră de plâns zdravăn, am început să înțeleg pe unde ajunsesem, ce se întâmplase, să-mi dau seama cât de disproporționate fuseseră reacțiile mele față de descoperirea lui Matei.

N-a fost ușor deloooc. Dar poate tocmai în astfel de momente – mici, aparent nesemnificative – începe adevărata transformare.

Atunci când ești pus față în față cu limitele tale. Când ți se testează răbdarea, identitatea, nervii, iubirea.
Când un om – indiferent cât de mic sau cât de mare, cât de apropiat sau cât de nou în viața ta – fără să știe, îți arată că ai nevoie să devii o versiune mai altfel… mai blândă, mai prezentă, mai conștientă a ta.

Poate că „adevăratul tu” nu e o destinație.

Poate că e un proces continuu – construit din fiecare alegere de a rămâne, de a învăța, de a iubi, de a trăi în prezent, chiar și – sau mai ales – atunci când VIAȚA scrâșnește din dinți în fața ta,

Pentru tine, cum a început schimbarea?

https://youtu.be/3bu4bbmHmGI?si=9HsN-_Vr1VxbTzv8

Mai multe articole despre Schimbare puteți găsi pe blog

  • Când corpul, mintea și sufletul colaborează: Terapia CranioSacrală în sprijinul psihoterapiei – aici
  • Nu trebuie să fii ca altcineva pentru a avea valoare – poveste terapeutică – aici
  • Întoarcerea la sine – aici
  • Upledger Institute International – aici

P.S. Am lăsat în comentarii câteva idei inspiraționale – video-uri și melodii care m-au inspirat. Dacă ai și tu surse de inspirație, adaugă-le și tu! Hai să #CreștemÎmpreună.

Related Articles