ADHD la adulți – când dificultățile de atenție, organizare și impulsivitate influențează viața de zi cu zi
Poate ai ajuns să te întrebi dacă unele dintre dificultățile pe care le observi de mult timp ar putea avea legătură cu ADHD.
Poate îți este greu să rămâi concentrat asupra unei activități, chiar dacă știi că este importantă.
Poate începi multe lucruri și îți este dificil să le duci până la capăt.
Poate pierzi obiecte, uiți întâlniri sau ai nevoie de multe liste, alarme și remindere pentru a ține lucrurile în ordine.
Poate amâni anumite sarcini până când presiunea termenului-limită devine suficient de mare încât să te mobilizeze.
Sau poate, din exterior, pari foarte organizat și responsabil, dar numai tu știi cât efort presupune să menții lucrurile astfel.
Uneori, întrebarea „Oare am ADHD?” apare după ce recunoaștem astfel de experiențe în propria viață.
Alteori apare după ce cineva apropiat primește diagnosticul, după ce citim despre ADHD sau după ce dificultăți pe care înainte reușeam să le gestionăm devin mai vizibile într-o perioadă cu mai multe responsabilități.
Dar faptul că ne regăsim în câteva dintre aceste experiențe nu înseamnă automat că avem ADHD.
Dificultățile de atenție, organizare sau finalizare a activităților pot apărea din mai multe motive. Pentru a vorbi despre ADHD este nevoie să privim un tablou mai larg: ce fel de dificultăți există, de când sunt prezente, în ce contexte apar și cât de mult influențează viața de zi cu zi.
De aceea, în loc să pornim doar de la întrebarea: „Câte simptome de ADHD am?” poate fi mai util să ne întrebăm: „Cum funcționez eu, de când observ acest mod de funcționare și ce se întâmplă în viața mea din cauza lui?”
De aici putem începe să diferențiem între o dificultate de concentrare apărută într-o anumită perioadă și un tipar mai larg de funcționare care merită evaluat.
Ce este ADHD la adulți?
ADHD este o tulburare de neurodezvoltare care poate influența felul în care o persoană își menține atenția, își organizează activitățile și își gestionează impulsurile și nivelul de activitate.
Deși este adesea asociat cu copilăria, ADHD poate continua și la vârsta adultă. Uneori este identificat încă din copilărie, iar alteori diagnosticul apare abia mai târziu.
Faptul că este diagnosticat la maturitate nu înseamnă însă că ADHD a apărut atunci.
Pentru diagnosticul de ADHD la adult, criteriile DSM-5-TR cer ca mai multe simptome de neatenție sau hiperactivitate-impulsivitate să fi fost prezente înainte de vârsta de 12 ani, chiar dacă la momentul respectiv nu au fost recunoscute ca făcând parte din ADHD.
ADHD poate implica două domenii principale:
– neatenția – dificultăți legate de menținerea atenției, organizare, urmărirea și finalizarea activităților, distractibilitate sau uitare;
– hiperactivitatea și impulsivitatea – dificultăți legate de neliniște sau nevoia de activitate, așteptarea rândului, întreruperea celorlalți ori tendința de a acționa înainte de a lua în considerare consecințele.
Nu toate persoanele cu ADHD au aceleași manifestări și nici aceeași intensitate a dificultăților. În funcție de simptomele predominante la momentul evaluării, ADHD poate avea o prezentare predominant neatentă, predominant hiperactiv-impulsivă sau combinată.
La adult, unele manifestări pot arăta diferit față de imaginea pe care o asociem în mod obișnuit cu un copil cu ADHD. De exemplu, hiperactivitatea nu presupune neapărat o activitate motorie foarte evidentă. Poate fi trăită și ca neliniște, dificultatea de a rămâne într-o activitate liniștită sau senzația nevoii de a fi permanent în mișcare.
De aceea, ADHD nu poate fi redus la: „Îmi este greu să mă concentrez.”
Dificultatea de concentrare poate fi una dintre manifestări, dar pentru a înțelege ADHD trebuie să privim un tipar mai larg de funcționare și felul în care acesta s-a manifestat de-a lungul timpului.
ADHD nu înseamnă doar dificultăți de concentrare
Atunci când vorbim despre ADHD, atenția este adesea primul lucru la care ne gândim.
Dar ADHD nu înseamnă doar „nu mă pot concentra”.
Dificultățile pot apărea și în felul în care o persoană își organizează activitățile, urmărește ceea ce a început, gestionează timpul și lucrurile pe care trebuie să le țină minte sau își controlează impulsul de a interveni ori de a acționa.
În viața de zi cu zi, acestea nu apar sub forma unei liste de simptome. Pot deveni vizibile în lucruri foarte obișnuite: dimineți în care este greu să pleci la timp, sarcini începute și rămase neterminate, obiecte căutate în grabă, conversații în care pierzi firul sau zile în care ai făcut foarte multe, dar nu neapărat ceea ce îți propuseseși.
În organizarea vieții de zi cu zi
Uneori, dificultatea nu este să știi ce ai de făcut, ci să reușești să transformi ceea ce știi într-o succesiune de pași pe care să îi urmezi.
Poate fi dificil să stabilești de unde să începi, să alegi ce este prioritar, să revii la ceea ce făceai după o întrerupere sau să duci o activitate până la capăt înainte de a începe alta.
Pot apărea uitarea programărilor sau termenelor, pierderea obiectelor necesare ori nevoia de a folosi constant liste, alarme și alte forme de organizare.
Din exterior, toate acestea pot părea pur și simplu „dezorganizare”. Pentru persoana care le trăiește însă, pot presupune un efort repetat de a ține împreună multe informații și sarcini cotidiene.
În raport cu timpul
Unele persoane pot observa că le este dificil să estimeze cât timp va dura o activitate sau cât timp mai au la dispoziție.
Pot amâna începerea unei sarcini și ajunge frecvent în criză de timp. Uneori, apropierea termenului-limită pare să creeze presiunea necesară pentru a se mobiliza.
În alte situații, se pot implica foarte mult într-o activitate și pot pierde din vedere trecerea timpului sau alte lucruri pe care intenționau să le facă.
Aceste experiențe pot apărea în ADHD, dar nu sunt, luate separat, suficiente pentru diagnostic.
Între intenție și acțiune
Uneori există o diferență frustrantă între: „Știu ce trebuie să fac.” și „Reușesc să mă apuc și să fac.”
O activitate poate fi importantă. Persoana poate înțelege consecințele amânării și poate chiar să își dorească să o termine, dar să îi fie totuși dificil să înceapă, să rămână cu ea sau să o finalizeze.
Privită numai din exterior, această dificultate poate fi interpretată drept lipsă de voință, disciplină sau interes.
Dar comportamentul este ceea ce vedem. Explicația lui nu este întotdeauna la fel de vizibilă.
Această diferență devine importantă atât pentru felul în care persoana ajunge să se privească pe sine, cât și pentru felul în care comportamentul ei este înțeles de ceilalți.
În conversații și interacțiuni
Dificultățile pot deveni vizibile și în relația cu ceilalți.
O persoană poate pierde firul unei conversații, poate fi distrasă de altceva, poate întrerupe, poate răspunde înainte ca celălalt să termine sau poate uita ulterior o informație discutată.
Aceste comportamente pot primi diferite semnificații în relație — un aspect la care vom reveni atunci când vom vorbi despre impactul ADHD asupra relațiilor.
Când funcționarea diferă de la o situație la alta
Dificultățile nu apar neapărat cu aceeași intensitate peste tot și tot timpul.
O persoană poate avea dificultăți mari cu anumite activități și poate rămâne foarte concentrată în altele.
Poate funcționa mai bine atunci când există structură externă, termene clare, interes ridicat sau consecințe imediate și poate avea mai multe dificultăți atunci când activitatea este repetitivă, lungă sau presupune multă organizare proprie.
Această variabilitate poate crea confuzie: „Dacă uneori mă pot concentra foarte bine, cum aș putea avea ADHD?”
Capacitatea de a rămâne foarte concentrat în anumite situații nu confirmă și nici nu exclude, singură, ADHD.
Și, la fel de important, multe dintre experiențele descrise mai sus pot apărea și la persoane care nu au ADHD.
De aceea, o listă de manifestări ne poate ajuta să observăm ce se întâmplă, dar nu poate răspunde singură la întrebarea: „Am sau nu ADHD?”
Pentru aceasta contează tiparul mai larg de funcționare, persistența manifestărilor, istoricul lor, contextele în care apar, impactul asupra vieții de zi cu zi și existența altor explicații posibile.
Cinci simptome înseamnă că am ADHD?
Nu.
Pentru adulți, criteriile de diagnostic prevăd un prag de cel puțin cinci simptome de neatenție și/sau cel puțin cinci simptome de hiperactivitate–impulsivitate, în funcție de prezentarea ADHD.
Dar numărul simptomelor este doar o parte a evaluării.
Faptul că un adult se recunoaște în cinci sau chiar mai multe manifestări dintr-o listă nu este suficient pentru stabilirea diagnosticului de ADHD.
Contează și felul în care aceste manifestări se așază împreună într-un tipar.
Simptomele trebuie să fie persistente, să fie prezente de cel puțin 6 luni și să interfereze cu funcționarea sau să îi reducă calitatea. Mai multe dintre ele trebuie să fi existat înainte de vârsta de 12 ani și să fie prezente în cel puțin două contexte ale vieții – de exemplu acasă, la serviciu, în relațiile cu ceilalți sau în alte activități importante.
În același timp, evaluarea urmărește dacă există și alte explicații pentru ceea ce se întâmplă. Dificultățile de atenție, organizare sau agitația nu apar exclusiv în ADHD.
Problemele de somn, anxietatea, depresia, consumul unor substanțe, anumite probleme de sănătate sau alte dificultăți pot produce manifestări asemănătoare ori pot exista împreună cu ADHD.
De aceea, un chestionar online sau o listă de simptome poate ridica o întrebare, dar nu poate stabili singur diagnosticul.
Putem privi evaluarea ca pe o imagine formată din mai multe piese:
simptome + persistență + istoric din copilărie + mai multe contexte + impact asupra funcționării + analiza altor explicații
Abia puse împreună, aceste informații pot susține o evaluare realizată de un profesionist calificat.
Iar faptul că ADHD poate fi diagnosticat la maturitate ridică firesc următoarea întrebare:
Dacă acest mod de funcționare exista și înainte, de ce ne uităm către copilărie și cum este posibil să nu fi fost observat până acum?
Dacă diagnosticul apare la maturitate, de ce ne uităm și la copilărie?
Uneori, întrebarea despre ADHD apare pentru prima dată la maturitate.
Poate dificultățile au devenit mai vizibile odată cu facultatea, cu un loc de muncă mai solicitant, cu apariția copiilor sau cu creșterea numărului de responsabilități.
Poate persoana a început să citească despre ADHD și a recunoscut experiențe pe care până atunci le considerase pur și simplu parte din felul ei de a fi.
Sau poate cineva apropiat – uneori chiar propriul copil – a fost evaluat pentru ADHD, iar anumite lucruri din propria experiență au început să capete un sens diferit.
Un diagnostic pus la maturitate nu înseamnă însă că ADHD a apărut atunci.
Pentru evaluare devine important să ne uităm și înapoi, către copilărie și adolescență, pentru a vedea dacă poate fi identificat un tipar de dificultăți care exista deja în perioada de dezvoltare.
Nu căutăm neapărat un copil care să fi fost descris drept „hiperactiv”.
Ne putem întreba, de exemplu:
– Cum îi era să își facă temele?
– Uita frecvent lucruri necesare pentru școală?
– Pierdea obiecte?
– Îi era greu să urmărească instrucțiuni sau să ducă activitățile până la capăt?
– Era ușor distras?
– Îi era dificil să aștepte sau îi întrerupea frecvent pe ceilalți?
– Existau observații asemănătoare acasă și la școală?
– De câtă structură sau susținere avea nevoie pentru a se organiza?
O singură amintire nu stabilește diagnosticul. Ceea ce ne interesează este dacă, privind retrospectiv, poate fi identificat un tipar care exista deja în perioada de dezvoltare.
„Dar eu am fost un copil bun la școală.”
Rezultatele școlare bune nu exclud, prin ele însele, ADHD.
Notele ne spun ceva despre performanță, dar nu ne spun întotdeauna cum a fost obținută acea performanță.
Un copil poate avea rezultate bune și, în același timp, poate beneficia de multă structură din partea familiei, de rutine clare sau de un mediu care îi oferă suficientă organizare din exterior.
De aceea, în evaluare nu contează doar: „M-am descurcat?” ci și: „Cum reușeam să mă descurc și ce se întâmpla atunci când structura sau sprijinul nu mai erau disponibile?”
Privim copilăria pentru a înțelege continuitatea, nu pentru a rescrie trecutul
Este ușor ca, după ce aflăm mai multe despre ADHD, să începem să reinterpretăm aproape orice experiență din copilărie prin această lentilă.
De aceea, retrospectiva are nevoie de prudență.
Atunci când este posibil, evaluarea poate lua în considerare mai multe surse de informație: amintirile persoanei, relatările părinților sau ale altor persoane care au cunoscut-o în copilărie și, uneori, documente școlare sau alte informații din acea perioadă.
Scopul nu este să demonstrăm retrospectiv că „totul era ADHD”.
Scopul este să înțelegem dacă dificultățile observate astăzi fac parte dintr-un tipar de funcționare prezent încă din perioada de dezvoltare.
Și atunci apare firesc o altă întrebare: Dacă manifestările existau încă din copilărie, cum a fost posibil să nu fie recunoscute până la maturitate?
Cum poate ajunge un adult până aici fără să fi fost diagnosticat?
Dacă în evaluarea unui adult găsim un tipar care poate fi urmărit până în copilărie, apare firesc întrebarea: „Cum de nu și-a dat nimeni seama până acum?”
Nu există un singur răspuns.
Felul în care dificultățile devin vizibile depinde nu doar de caracteristicile persoanei, ci și de mediul în care aceasta crește, de cerințele întâlnite și de sprijinul sau structura pe care le are în jur.
Unele manifestări sunt mai ușor de observat decât altele
Un copil foarte agitat, care se ridică frecvent din bancă sau îi întrerupe pe ceilalți, poate atrage mai repede atenția adulților.
În schimb, dificultățile predominant legate de neatenție pot fi mai puțin evidente.
Copilul poate părea visător, poate pierde firul explicațiilor, poate uita lucruri sau poate avea nevoie de mai mult sprijin pentru organizare, fără ca aceste comportamente să conducă neapărat la întrebarea despre ADHD.
Astfel, două persoane cu ADHD pot avea istorii foarte diferite în ceea ce privește momentul în care dificultățile lor devin vizibile și sunt recunoscute.
Mediul poate oferi multă structură
În copilărie, o parte importantă din organizarea vieții este susținută din exterior.
Părinții pot verifica ghiozdanul, reaminti programul, stabili orele pentru teme, urmări termenele și organiza activitățile.
Școala oferă, la rândul ei, o anumită structură: ore stabilite, sarcini clare, profesori care reamintesc ce trebuie făcut și termene relativ apropiate.
Într-un asemenea context, unele dificultăți pot fi mai puțin vizibile.
Ele pot deveni mai evidente atunci când persoana trebuie să preia singură tot mai mult din această organizare.
Uneori persoana își construiește propriile strategii
De-a lungul timpului, oamenii pot descoperi modalități prin care reușesc să gestioneze anumite dificultăți.
Liste, calendare, alarme, locuri fixe pentru obiecte, rutine foarte clare, verificări repetate sau pregătirea lucrurilor din timp pot deveni parte din felul în care persoana își organizează viața.
Aceste strategii pot fi foarte eficiente.
Și tocmai pentru că funcționează, uneori dificultatea din spatele lor devine mai puțin vizibilă.
Faptul că o persoană folosește astfel de strategii nu spune, de unul singur, dacă are sau nu ADHD. Dar poate fi important să înțelegem ce rol au ele în felul în care persoana reușește să funcționeze.
Uneori viața devine mai complexă
O persoană poate funcționa relativ bine într-o anumită etapă și poate începe să întâmpine dificultăți mai mari atunci când cerințele cresc.
Trecerea la facultate poate însemna mai puțină structură externă și mai multă organizare proprie.
Un loc de muncă poate presupune gestionarea simultană a mai multor proiecte și termene.
A deveni părinte poate adăuga, peste organizarea propriei vieți, nevoia de a ține minte și de a organiza și lucrurile unui copil.
Iar un rol profesional cu mai multă responsabilitate poate presupune tot mai multă planificare, prioritizare și trecere de la o sarcină la alta.
În astfel de momente, dificultățile nu apar neapărat pentru prima dată.
Uneori, ceea ce se schimbă este raportul dintre cerințele vieții și strategiile care până atunci au fost suficiente.
Iar asta ne conduce către o altă întrebare: Dacă din exterior pare că mă descurc, cât efort este necesar pentru ca lucrurile să rămână astfel?
„Dar eu mă descurc.” – efortul din spatele funcționării
Uneori, întrebarea despre ADHD pare greu de împăcat cu realitatea unei persoane care muncește, își îndeplinește responsabilitățile, are o familie sau a obținut rezultate bune profesional.
„Dacă am reușit să fac toate acestea, cum aș putea avea ADHD?”
Dar rezultatul pe care îl vedem nu ne spune întotdeauna și cum a fost obținut.
Două persoane pot ajunge la aceeași întâlnire la timp, dar drumul până acolo poate arăta foarte diferit.
Una își amintește programarea și pleacă la momentul potrivit.
Cealaltă are programarea trecută în două calendare, mai multe alarme, lucrurile pregătite de seara și verifică de câteva ori ora pentru că știe că, fără aceste lucruri, există riscul să uite sau să piardă noțiunea timpului.
Din exterior, ambele persoane „se descurcă”.
Experiența lor poate fi însă diferită.
Performanța și dificultatea pot exista în același timp
Un adult poate avea rezultate profesionale bune și, în același timp, poate întâmpina dificultăți importante de organizare sau atenție.
Poate termina proiectele, dar să ajungă frecvent foarte aproape de termenul-limită.
Poate părea foarte organizat, dar să se bazeze pe un sistem atent construit pentru a nu pierde din vedere programări, sarcini sau obiecte importante.
Poate fi responsabil și poate duce la capăt ceea ce are de făcut, dar cu mai multă planificare, verificare sau structură decât este vizibil din exterior.
De aceea, înțelegerea funcționării unei persoane nu se oprește la: „Te descurci?”
Poate fi important să ne întrebăm și: „Cum reușești să te descurci?”
La muncă, rezultatul nu spune întotdeauna întreaga poveste
Dificultățile pot deveni mai vizibile în contexte profesionale care presupun gestionarea simultană a mai multor sarcini, prioritizare, termene și multă organizare proprie.
O persoană poate fi foarte bună în ceea ce face și, în același timp, să îi fie dificil să gestioneze tot ceea ce se află în jurul muncii propriu-zise: programări, e-mailuri, termene, trecerea de la o sarcină la alta sau stabilirea priorităților.
Unele medii profesionale oferă multă structură din exterior. Altele cer persoanei să o construiască aproape în întregime singură.
De aceea, competența profesională și dificultățile de organizare pot exista în același timp.
Strategiile pot susține funcționarea
Așa cum am văzut, în timp o persoană își poate construi propriile modalități de organizare: calendare, alarme, rutine, locuri fixe pentru obiecte, pregătirea lucrurilor din timp sau sprijin din partea celor din jur.
Aceste strategii pot fi foarte eficiente și pot deveni o parte firească a modului în care persoana își organizează viața.
Ele nu sunt în sine semne de ADHD și nu stabilesc diagnosticul.
În cadrul unei evaluări însă, poate fi relevant să înțelegem nu numai dacă persoana reușește să facă ceea ce își propune, ci și de ce fel de structură are nevoie pentru a reuși și ce se întâmplă atunci când acea structură nu mai este disponibilă.
Și efortul face parte din experiența persoanei
Uneori, menținerea tuturor acestor sisteme presupune un efort considerabil.
Persoana poate avea nevoie să verifice frecvent, să anticipeze, să își construiască multe repere externe sau să investească multă energie pentru a menține lucrurile organizate.
Acest efort nu este un criteriu de diagnostic pentru ADHD. Nici oboseala, nevoia de control sau utilizarea multor strategii de organizare nu demonstrează existența ADHD.
Dar ele pot spune ceva important despre experiența persoanei și despre felul în care aceasta reușește să răspundă cerințelor vieții sale.
De aceea, în loc să privim numai rezultatul vizibil, putem deveni curioși și față de întrebări precum:
„Cum reușești?”
„De ce ai nevoie pentru a reuși?”
„Ce se întâmplă când aceste strategii nu mai sunt disponibile?”
„Cât efort presupune să menții acest mod de funcționare?”
Pentru că uneori dificultatea nu devine vizibilă doar prin ceea ce omul nu reușește să facă.
Poate deveni vizibilă și prin cantitatea de efort necesară pentru a reuși.
Cum poate influența ADHD relațiile?
Dificultățile asociate ADHD nu rămân întotdeauna doar la nivel individual.
Atunci când apar într-o relație, ele sunt trăite și interpretate și de celălalt.
O programare uitată, pierderea firului unei conversații sau o responsabilitate amânată reprezintă un comportament observabil. Dar, într-o relație, acel comportament poate primi și o semnificație:
„Nu mă asculți.”
„Nu îți pasă.”
„Nu pot conta pe tine.”
În același timp, persoana cu ADHD poate trăi situația foarte diferit:
„Chiar am vrut să îmi amintesc.”
„Te ascultam, dar mi-am pierdut firul.”
„Știam că trebuie să fac asta și tot am amânat.”
Între ceea ce face unul, ceea ce înțelege celălalt și felul în care fiecare reacționează poate începe să se formeze un tipar relațional.
Când dificultatea individuală devine un cerc relațional
Să presupunem că unul dintre parteneri uită în mod repetat anumite lucruri.
Celălalt începe să îi amintească.
Pentru că uitarea continuă, reamintirile devin mai frecvente.
Persoana care le primește poate începe să le trăiască drept critică sau control și poate deveni defensivă ori se poate retrage.
Celălalt vede că problema continuă și poate simți nevoia să verifice și mai mult.
Treptat, se poate forma un cerc: uitare → reamintire → frustrare → critică sau defensivitate → tensiune → și mai multă monitorizare
În acel moment, nu mai avem doar o dificultate de organizare.
Avem și ceea ce se întâmplă între cei doi în jurul acestei dificultăți.
Același lucru se poate întâmpla nu doar în cuplu, ci și în relațiile cu părinții, copiii, prietenii sau colegii.
În timp, rolurile se pot stabiliza:
unul amintește – celălalt uită;
unul verifică – celălalt se simte controlat;
unul preia – celălalt se retrage;
unul critică – celălalt se apără.
De aceea, poate fi util să diferențiem între: ce s-a întâmplat, ce semnificație îi atribuim și ce se întâmplă apoi între noi.
Înțelegerea ADHD nu anulează impactul unui comportament asupra celuilalt și nici responsabilitatea persoanei pentru ceea ce face.
Poate însă schimba întrebarea de la: „De ce nu îți pasă suficient încât să faci asta?” la: „Ce se întâmplă aici și cum putem organiza lucrurile astfel încât această dificultate să nu ne pună mereu unul împotriva celuilalt?”
Diagnosticul poate explica o parte din ceea ce se întâmplă, dar nu explică singur întreaga relație.
Iar atunci când astfel de experiențe se repetă mult timp, ele pot influența nu numai felul în care ceilalți ne văd.
Pot începe să influențeze și felul în care ajungem să ne vedem pe noi înșine.
Când dificultatea de funcționare devine o poveste despre cine sunt
Atunci când anumite dificultăți se repetă ani la rând, ele pot începe să însemne mai mult decât situațiile în sine.
Nu mai este doar: „Am uitat.”
Poate deveni: „Sunt iresponsabil.”
Nu mai este doar: „Am amânat din nou.”
Poate deveni: „Sunt leneș.”
Nu mai este doar: „Mi-a fost greu să mă organizez.”
Poate deveni: „Ceilalți se descurcă. Eu de ce nu pot?”
În timp, o dificultate de funcționare poate începe să fie trăită ca o explicație despre cine este persoana.
Explicațiile apar uneori înaintea diagnosticului
Atunci când ADHD nu a fost identificat, copilul, adolescentul și apoi adultul încearcă totuși să înțeleagă de ce anumite lucruri îi sunt atât de dificile.
Iar explicațiile pot veni și din jur:
„Ai putea dacă te-ai strădui.”
„Ești cu capul în nori.”
„Iar ai uitat?”
„Trebuie doar să fii mai organizat.”
„Nu termini niciodată ce începi.”
Uneori aceste mesaje vin de la ceilalți.
Alteori, după ce au fost auzite suficient de des, persoana începe să și le spună singură.
Astfel, diferența dintre „îmi este greu să fac ceva” și „este ceva în neregulă cu mine” poate deveni tot mai greu de observat.
Diagnosticul poate schimba explicația, fără să definească persoana
Pentru unii adulți, diagnosticul poate oferi un cadru diferit pentru experiențe pe care până atunci le interpretaseră exclusiv prin lipsă de voință, disciplină sau caracter.
Poate apărea o schimbare de perspectivă: de la „Ce este în neregulă cu mine?” către „Cum funcționez și de ce am nevoie pentru a funcționa mai bine?”
Asta nu înseamnă că ADHD explică tot ceea ce s-a întâmplat în viața persoanei.
Și nici că diagnosticul devine o nouă definiție a identității sale.
Un om poate avea ADHD și, în același timp, are propria istorie, propriile relații, resurse, vulnerabilități, valori, moduri de adaptare și contexte de viață care participă la felul în care funcționează.
Înțelegerea ADHD poate ajuta la separarea unei dificultăți de funcționare de o judecată despre caracter, fără să anuleze responsabilitatea pentru propriile comportamente și pentru efectele lor asupra celorlalți.
Diagnosticul poate deveni astfel o informație despre funcționarea persoanei, fără să devină definiția întregii persoane.
Și tocmai aici apare o diferențiere importantă: chiar dacă multe dintre aceste experiențe par să se potrivească, ADHD nu este singura explicație posibilă pentru dificultățile de atenție, organizare sau funcționare.
ADHD sau altceva?
Dificultățile de atenție, organizare sau finalizare a activităților pot ridica întrebarea despre ADHD.
Dar ele nu apar exclusiv în ADHD.
Somnul insuficient, perioadele cu multe solicitări, anxietatea, depresia, anumite probleme de sănătate, unele medicamente sau consumul de substanțe pot influența atenția și funcționarea.
Uneori, ADHD și alte dificultăți pot exista și împreună.
De aceea, evaluarea nu urmărește doar dacă manifestările observate se potrivesc cu ADHD, ci și dacă există alte explicații care ar putea contribui la ceea ce se întâmplă.
O informație importantă este și evoluția în timp: „Acest mod de funcționare a existat de mult timp sau reprezintă o schimbare față de felul în care funcționam înainte?”
În ADHD ne așteptăm să găsim un tipar cu rădăcini în perioada de dezvoltare.
Dacă dificultățile de concentrare apar pentru prima dată la maturitate, este important să fie luate în considerare și alte explicații, inclusiv unele care pot necesita evaluare medicală.
De aceea, scopul nu este să găsim repede o singură explicație pentru tot, ci să înțelegem cât mai bine ce contribuie la dificultățile persoanei și ce fel de evaluare sau sprijin poate fi potrivit.
Pentru o explorare mai largă a cauzelor posibile ale dificultăților de concentrare, poți citi și: → Dificultăți de atenție și concentrare la adulți
Nu știi ce formă de sprijin ar fi potrivită?
Dacă nu știi dacă ceea ce observi are legătură cu ADHD, dacă ar fi utilă o evaluare de specialitate sau ce formă de sprijin ar fi potrivită pentru tine, putem începe cu o discuție de orientare de 20 de minute.
Ne uităm pe scurt la ceea ce te aduce și clarificăm care ar putea fi următorul pas.
→ Programează o discuție de orientare – 20 minute
Discuția de orientare nu este o ședință terapeutică, nu stabilește diagnosticul de ADHD și nu înlocuiește evaluarea medicală sau de specialitate atunci când aceasta este necesară.
Când este util să cauți ajutor sau o evaluare de specialitate?
Poate fi util să cauți o evaluare atunci când dificultățile de atenție, organizare sau impulsivitate persistă și încep să influențeze munca, studiile, relațiile sau viața de zi cu zi.
Dacă aceste dificultăți au apărut recent sau reprezintă o schimbare importantă față de felul în care funcționai înainte, poate fi necesar să fie luate în considerare și alte explicații, inclusiv unele care necesită evaluare medicală.
Un chestionar sau faptul că te recunoști într-o listă de simptome poate ridica o întrebare, dar nu stabilește diagnosticul de ADHD.
Întrebări frecvente
Dificultățile de concentrare înseamnă că am ADHD?
Nu. Dificultățile de concentrare pot avea multe explicații.
În ADHD ne uităm la un tipar mai larg de manifestări, la istoricul lor și la impactul pe care îl au asupra funcționării persoanei.
Pot avea ADHD dacă am avut rezultate bune la școală?
Da. Rezultatele bune la școală nu exclud ADHD.
Contează nu doar performanța, ci și cum reușea persoana să funcționeze și de câtă structură sau susținere avea nevoie pentru a se descurca.
Pot avea ADHD dacă uneori mă concentrez foarte bine?
Da. Capacitatea de a rămâne foarte concentrat în anumite situații nu confirmă și nici nu exclude ADHD.
Contează tiparul general de funcționare, nu un singur context.
Anxietatea, stresul sau lipsa somnului pot semăna cu ADHD?
Da. Dificultăți de atenție, memorie sau organizare pot apărea și în perioade de stres, anxietate, somn insuficient sau în alte contexte.
Uneori, acestea pot exista și împreună cu ADHD, motiv pentru care diferențierea face parte din evaluare.
Dacă dificultățile de concentrare au apărut abia la maturitate, poate fi ADHD?
ADHD este o tulburare de neurodezvoltare, iar pentru diagnostic trebuie să existe manifestări încă din perioada de dezvoltare.
Dacă dificultățile apar pentru prima dată la maturitate, este important să fie luate în considerare și alte explicații posibile.
Un test online poate spune dacă am ADHD?
Nu. Un chestionar poate indica faptul că merită explorată această posibilitate, dar nu stabilește diagnosticul.
Diagnosticul presupune o evaluare mai amplă a simptomelor, istoricului și funcționării persoanei.
Terapia CranioSacrală tratează ADHD?
Terapia CranioSacrală nu este prezentată ca tratament pentru ADHD și nu înlocuiește evaluarea sau tratamentul de specialitate.
Poate fi folosită complementar atunci când lucrul cu corpul este relevant pentru persoana respectivă.
Să privim omul, nu doar diagnosticul
Un diagnostic de ADHD poate oferi o explicație importantă pentru dificultăți care au fost greu de înțeles mult timp.
Dar diagnosticul nu spune singur întreaga poveste.
Dincolo de întrebarea: „Am ADHD?”
devin importante și altele:
„Cum se manifestă în cazul meu?”
„Ce îmi este dificil?”
„Ce mă ajută?”
„Unde am nevoie de sprijin?”
ADHD poate fi o informație importantă despre felul în care funcționează o persoană.
Dar persoana este întotdeauna mai mult decât diagnosticul ei.
Citește și
- Dificultăți de atenție și concentrare la adulți
- Anxietate și nelinișt e când corpul și mintea rămân în stare de alertă
- Stres și suprasolicitare – când corpul cere o pauză înainte să o ceri tu
- Insomnie – când corpul este obosit, dar nu reușește să se odihnească
- Copleșire emoțională – când simți că totul este prea mult
Cum te pot sprijini?
Dacă simți că te regăsești în ceea ce ai citit și îți dorești sprijin, te invit să mă contactezi pentru a explora împreună ce tip de abordare se potrivește cel mai bine nevoilor tale.
