Depresia postnatală – când perioada de după naștere devine mai greu de dus decât te așteptai
După nașterea unui copil, aproape totul se schimbă.
Corpul se recuperează după sarcină și naștere. Somnul poate deveni fragmentat. Ritmul zilelor este diferit. Apar responsabilități noi, iar nevoile bebelușului pot ocupa o mare parte din timp și din atenție.
În același timp, există adesea și o imagine despre cum ar trebui să fie această perioadă.
Bucurie. Apropiere. Recunoștință. Iubire.
Și tocmai de aceea poate fi greu de înțeles ce se întâmplă atunci când, alături de toate acestea sau în locul lor, apar tristețea, anxietatea, iritabilitatea, golul, vinovăția sau senzația că totul este prea mult.
Poate plângi mai des și nu știi exact de ce.
Poate ești atât de obosită încât îți este greu să îți dai seama dacă ceea ce simți vine pur și simplu din lipsa somnului.
Poate ai grijă de copil, faci ceea ce trebuie făcut și, din exterior, pare că te descurci. Dar în interior lucrurile arată foarte diferit.
Sau poate te întrebi de ce nu simți apropierea față de bebeluș așa cum te așteptai să o simți.
Primele zile după naștere pot veni cu schimbări emoționale importante, iar ceea ce este cunoscut drept baby blues este frecvent și, de obicei, de scurtă durată. Dar atunci când stările sunt intense, persistă, se agravează sau încep să influențeze semnificativ viața de zi cu zi, poate fi nevoie să privim mai atent ceea ce se întâmplă.
Depresia postnatală este mai mult decât o perioadă dificilă sau oboseala firească după naștere.
Și nu spune cât de mult îți iubești copilul sau ce fel de mamă ești.
În loc să încercăm să răspundem singure la întrebarea: „Ar trebui să pot face față?”
poate fi mai util să ne întrebăm: „Ce se întâmplă cu mine în această perioadă și de ce fel de sprijin am nevoie?”
Pentru că după naștere nu se adaptează doar corpul și nu se naște doar un copil.
Se reorganizează un om, o relație, o familie și un întreg mod de viață.
Ce este depresia postnatală?
Depresia postnatală este o formă de depresie care poate apărea după nașterea unui copil.
Nu este același lucru cu tristețea trecătoare, sensibilitatea emoțională sau oboseala care pot apărea în primele zile după naștere. În depresia postnatală, stările tind să fie mai persistente, mai intense și pot începe să influențeze felul în care femeia se simte, gândește și funcționează în viața de zi cu zi.
Poate apărea tristețe, anxietate sau iritabilitate, pierderea interesului pentru lucruri care înainte aduceau plăcere, dificultăți de concentrare, vinovăție, lipsă de speranță sau senzația că responsabilitățile au devenit prea greu de dus.
Uneori apar și dificultăți în relația cu bebelușul sau sentimentul că apropierea pe care mama se aștepta să o simtă nu apare în felul sau în ritmul imaginat.
Depresia postnatală nu arată însă la fel pentru toate femeile.
Unele persoane pot avea dificultăți evidente în a face față activităților cotidiene. Altele continuă să aibă grijă de copil, să se ocupe de casă, să meargă la serviciu sau să răspundă nevoilor celor din jur, în timp ce interior trăiesc multă suferință.
De aceea, faptul că o mamă „funcționează” nu înseamnă neapărat că îi este bine.
Și nici faptul că perioada de după naștere este solicitantă nu înseamnă automat că există o depresie.
Pentru a înțelege ce se întâmplă este important să privim intensitatea și durata stărilor, felul în care acestea influențează viața de zi cu zi și contextul mai larg în care apar
Baby blues sau depresie postnatală?
În primele zile după naștere, multe femei trec printr-o perioadă de sensibilitate emoțională crescută, cunoscută sub numele de baby blues.
Pot apărea plânsul mai ușor, iritabilitatea, neliniștea, schimbările rapide de dispoziție sau senzația de copleșire. În același timp, corpul se recuperează după naștere, apar schimbări hormonale importante, iar somnul și ritmul obișnuit al vieții sunt adesea profund modificate.
Baby blues apare, de regulă, în primele zile după naștere și tinde să se diminueze în aproximativ două săptămâni.
În depresia postnatală, dificultățile sunt de obicei mai persistente sau mai intense și pot începe să influențeze semnificativ viața de zi cu zi.
Nu există însă o linie perfectă pe care o putem trasa singure între „este firesc să-mi fie greu” și „am depresie postnatală”.
Mai utile sunt câteva întrebări:
- De cât timp mă simt așa?
- Cât de intense sunt stările pe care le trăiesc?
- Îmi este din ce în ce mai greu să am grijă de mine sau să fac lucrurile obișnuite?
- Mai există momente în care mă pot bucura, odihni sau simți conectată cu ceea ce se întâmplă în jurul meu?
- Simt că lucrurile se așază treptat sau, dimpotrivă, devin tot mai greu de dus?
Dacă stările persistă mai mult de două săptămâni, sunt foarte intense, se agravează sau afectează semnificativ funcționarea de zi cu zi, este important să fie discutate cu un specialist.
Nu trebuie să așteptăm ca lucrurile să devină insuportabile pentru a cere ajutor.
Cum se poate manifesta depresia postnatală?
Depresia postnatală nu arată la fel pentru toate femeile și nu înseamnă întotdeauna o tristețe evidentă.
Uneori apare mai ales ca o senzație persistentă de gol, lipsă de speranță sau pierdere a interesului pentru lucruri care înainte aduceau plăcere. Alteori predomină iritabilitatea, neliniștea sau sentimentul că aproape orice solicitare a devenit prea mult.
La nivel emoțional pot apărea:
– tristețe persistentă sau plâns frecvent;
– senzație de gol sau lipsă de speranță;
– iritabilitate sau furie mai ușor de declanșat;
– anxietate și neliniște;
– pierderea interesului sau a plăcerii;
– sentimentul de copleșire.
În felul în care mama se privește pe sine pot apărea gânduri precum:
- „Nu fac suficient.”
- „Ar trebui să mă descurc mai bine.”
- „Ceva este în neregulă cu mine.”
Vinovăția, sentimentul de inutilitate sau îndoielile persistente legate de capacitatea de a avea grijă de copil pot deveni o parte importantă a experienței.
În corp și în viața de zi cu zi pot exista
- dificultăți de concentrare;
- dificultăți de luare a deciziilor;
- lipsă de energie;
- modificări ale apetitului;
- dificultăți legate de somn.
În perioada de după naștere, unele dintre acestea sunt însă greu de separat de solicitările firești ale îngrijirii unui bebeluș. De aceea, un singur simptom nu este suficient pentru a spune că există depresie postnatală.
Contează cum se asociază manifestările între ele, cât persistă și cât de mult influențează viața de zi cu zi.
În relația cu bebelușul unele mame pot simți
- că le este greu să se apropie emoțional de copil;
- că legătura nu apare așa cum și-au imaginat;
- îndoieli persistente privind capacitatea de a avea grijă de bebeluș;
- că fac lucrurile „mecanic”, fără să poată simți apropierea pe care se așteptau să o simtă.
Acest lucru nu înseamnă că mama nu își iubește copilul.
Relația cu bebelușul se construiește în timp, iar depresia poate influența temporar felul în care apropierea este trăită.
Uneori, din exterior, pare că totul funcționează
O femeie poate continua să își îngrijească bebelușul, să răspundă nevoilor familiei și să facă lucrurile necesare în fiecare zi.
Și totuși, în interior, poate exista multă tristețe, anxietate, epuizare sau sentimentul că fiecare lucru cere un efort foarte mare.
Capacitatea de a continua să funcționezi nu exclude suferința și nici posibilitatea unei depresii postnatale.
De ce apare depresia postnatală?
Depresia postnatală nu are, de obicei, o singură cauză.
Perioada din jurul nașterii aduce multe schimbări într-un timp relativ scurt, iar felul în care acestea se întâlnesc este diferit pentru fiecare femeie.
Schimbările corpului după sarcină și naștere
După naștere, organismul trece prin schimbări hormonale importante și printr-un proces de recuperare fizică.
Pot exista dureri, disconfort, schimbări ale corpului, dificultăți legate de alăptare sau recuperarea după o naștere dificilă ori o intervenție medicală.
Toate acestea fac parte din contextul în care mama încearcă, în același timp, să se adapteze la îngrijirea unui copil.
Somnul și solicitările unei perioade noi
Somnul fragmentat, trezirile repetate și faptul că nevoile bebelușului nu urmează întotdeauna un ritm previzibil pot face recuperarea mai dificilă.
Uneori există foarte puțin spațiu pentru odihnă, pentru propriile nevoi sau pur și simplu pentru a te opri.
Oboseala nu explică singură depresia postnatală, dar poate face parte din contextul în care dificultățile emoționale apar sau devin mai greu de dus.
Istoria personală
Experiențele anterioare de depresie, anxietate sau alte dificultăți emoționale pot conta.
La fel pot conta felul în care femeia a trăit sarcina și nașterea, experiențele anterioare de pierdere, relația cu propriul corp sau alte perioade dificile din viață.
Istoria noastră poate influența felul în care trăim prezentul, fără să îl determine inevitabil.
Relațiile și mediul în care se întâmplă toate acestea
Nașterea unui copil nu se petrece în afara restului vieții.
Contează sprijinul disponibil, relația de cuplu, familia, situația financiară, condițiile de locuire, revenirea la muncă, alte responsabilități și evenimentele dificile care pot exista în aceeași perioadă.
Uneori există și situații suplimentare care solicită familia: un bebeluș născut prematur sau cu probleme medicale, dificultăți de alimentație, lipsa ajutorului sau conflicte în relațiile apropiate.
Niciunul dintre acești factori nu înseamnă, luat separat, că o femeie va dezvolta depresie postnatală.
Mai degrabă decât să căutăm „cauza”, poate fi mai util să privim cum se întâlnesc corpul, experiența emoțională, istoria personală, relațiile și condițiile concrete de viață în această perioadă.
Pentru că, de cele mai multe ori, nu există un singur răspuns la întrebarea: „De ce mi se întâmplă mie?”**
Sunt doar foarte obosită sau poate fi depresie postnatală?
Oboseala face parte, aproape inevitabil, din primele luni de viață cu un bebeluș.
Somnul este adesea fragmentat, programul devine imprevizibil, iar corpul încă se recuperează după sarcină și naștere. Uneori, simplul fapt de a trece printr-o zi poate cere mult mai multă energie decât înainte.
De aceea, poate fi greu să diferențiem oboseala firească a acestei perioade de ceea ce se întâmplă într-o depresie postnatală.
Nu cantitatea de oboseală este singurul lucru care contează.
Poate fi util să observăm ce se întâmplă împreună cu ea.
Atunci când este vorba în principal despre oboseală, momentele de odihnă sau de sprijin pot aduce măcar o ameliorare. Pot exista în continuare momente de interes, apropiere, plăcere sau sentimentul că, deși perioada este solicitantă, lucrurile pot fi duse mai departe.
În depresia postnatală, oboseala poate fi însoțită de tristețe persistentă, pierderea interesului sau a plăcerii, anxietate, iritabilitate, vinovăție, lipsă de speranță ori dificultăți importante de concentrare și de luare a deciziilor.
Uneori, nici atunci când apare posibilitatea de a te odihni nu este ușor să dormi sau să simți că te refaci.
Mai utile decât întrebarea „Sunt suficient de obosită încât să fie normal să mă simt așa?” pot fi întrebările:
- Cum mă simt dincolo de oboseală?
- Ce se schimbă atunci când reușesc să dorm sau primesc ajutor?
- Mai există momente în care mă pot bucura de ceva sau mă pot simți conectată cu cei din jur?
- Starea mea se schimbă treptat sau pare că devine tot mai greu de dus?
Oboseala și depresia postnatală nu se exclud și nu trebuie diferențiate perfect acasă.
Dacă dificultățile persistă, sunt intense sau încep să influențeze semnificativ viața de zi cu zi, o evaluare de specialitate poate ajuta la înțelegerea mai clară a ceea ce se întâmplă.
Ce se întâmplă cu relația cu bebelușul?
Există adesea așteptarea ca legătura dintre mamă și copil să apară imediat după naștere.
Pentru unele mame, apropierea este prezentă de la început. Pentru altele, relația se construiește treptat, pe măsură ce mama și bebelușul ajung să se cunoască.
Atunci când apare depresia postnatală, acest proces poate deveni mai dificil.
Mama poate avea grijă de copil, îl poate hrăni, schimba, liniști și proteja și, în același timp, să simtă că îi este greu să fie prezentă emoțional sau să trăiască apropierea pe care se aștepta să o simtă.
Uneori poate apărea senzația că îngrijirea copilului se desfășoară „pe pilot automat”.
Alteori apar îndoieli repetate:
- „Fac ceea ce trebuie?”
- „De ce nu simt ceea ce credeam că voi simți?”
- „De ce îmi este atât de greu?”
Iar atunci când imaginea despre cum ar trebui să se simtă o mamă se întâlnește cu o experiență foarte diferită, poate apărea și vinovăția.
Dificultatea de a simți apropierea nu înseamnă însă lipsă de iubire și nu spune ce fel de mamă este femeia.
Relația dintre mamă și copil nu este un moment care trebuie să se întâmple într-un anumit fel, ci un proces care se construiește în timp.
Uneori, sprijinirea mamei este și o modalitate de a sprijini această relație.
Pentru că nu putem separa complet felul în care o mamă se simte de felul în care poate fi prezentă într-o relație care, la rândul ei, abia începe să se construiască.
Ce se schimbă în cuplu și în familie după naștere?
Nașterea unui copil nu schimbă doar viața mamei.
Se schimbă și relația de cuplu, rolurile din familie, ritmul casei, responsabilitățile și felul în care timpul și atenția sunt împărțite.
Partenerii pot avea mai puțin timp unul pentru celălalt. Oboseala poate face conversațiile mai dificile, iar lucruri care înainte puteau fi negociate relativ ușor pot deveni surse de tensiune.
Uneori, unul dintre parteneri poate simți că duce prea mult.
Celălalt poate simți că, orice ar face, nu este suficient.
Pot apărea diferențe legate de îngrijirea copilului, de împărțirea responsabilităților, de implicarea familiei extinse sau de cât spațiu mai rămâne pentru nevoile fiecăruia.
Atunci când mama trece și printr-o depresie postnatală, toate aceste schimbări pot deveni și mai greu de gestionat.
Partenerului îi poate fi dificil să înțeleagă ce se întâmplă. Poate încerca să ajute, să găsească soluții sau să încurajeze, fără să știe întotdeauna de ce este nevoie.
În același timp, mama poate avea dificultăți în a spune ce simte sau în a cere ajutor. Uneori nici ea nu știe foarte clar de ce ar avea nevoie.
De aceea, depresia postnatală nu trebuie privită doar ca ceva care se întâmplă „în interiorul” unei persoane.
Suferința aparține femeii care o trăiește, dar contextul relațional poate influența felul în care această perioadă este traversată.
Sprijinul concret, posibilitatea de a se odihni, disponibilitatea celorlalți de a asculta fără să minimalizeze ceea ce simte și accesul la ajutor specializat pot conta.
După nașterea unui copil, familia nu revine pur și simplu la ceea ce era înainte.
Întregul sistem familial începe să se reorganizeze în jurul unei realități noi.
Iar uneori, pentru a putea avea grijă de relația cu bebelușul și de relațiile din familie, este nevoie să existe mai întâi suficient sprijin și pentru mamă.
Când este nevoie de ajutor imediat?
Unele stări care pot apărea după naștere au nevoie de evaluare medicală urgentă, nu doar de sprijin psihologic sau de timp pentru a vedea dacă trec.
Este important să fie cerut ajutor imediat dacă apar:
– gânduri de sinucidere sau de auto-vătămare;
– gânduri de a răni bebelușul;
– halucinații – de exemplu, auzirea sau vederea unor lucruri pe care ceilalți nu le percep;
– convingeri neobișnuite sau rupte de realitate;
– confuzie sau dezorientare accentuată;
– agitație severă ori o schimbare foarte importantă și bruscă a stării și comportamentului;
– senzația că persoana pierde contactul cu realitatea.
Astfel de manifestări pot apărea inclusiv în psihoza postpartum, o afecțiune rară, dar gravă, care reprezintă o urgență psihiatrică.
Psihoza postpartum nu este același lucru cu depresia postnatală și necesită evaluare și intervenție medicală imediată.
Dacă există un pericol imediat pentru mamă sau pentru copil, nu este momentul pentru o programare obișnuită la terapie. Este nevoie de accesarea serviciilor medicale de urgență.
În România, în situații de pericol imediat, poate fi apelat numărul 112 sau persoana poate fi însoțită la cea mai apropiată unitate de primiri urgențe.
Dacă nu există un pericol imediat, dar apar gânduri de auto-vătămare, de moarte sau de rănire a copilului, acestea trebuie totuși discutate cât mai repede cu un medic sau cu un specialist în sănătate mintală.
A cere ajutor într-un astfel de moment nu este un verdict despre mamă.
Este o formă de protecție pentru ea și pentru copil.
Cum se evaluează depresia postnatală?
Depresia postnatală nu poate fi stabilită pornind de la un singur simptom și nici doar din faptul că o femeie se regăsește într-o listă de manifestări.
Dacă stările persistă, sunt intense sau încep să influențeze semnificativ viața de zi cu zi, este importantă evaluarea de către un specialist.
În funcție de ceea ce se întâmplă, poate fi nevoie de implicarea medicului de familie, a medicului obstetrician-ginecolog, a unui psiholog sau psihoterapeut, a unui medic psihiatru ori a altor specialiști.
În același timp, poate fi util să nu privim separat doar un simptom sau doar o parte a experienței.
Perioada de după naștere implică în același timp corpul, starea emoțională, somnul și recuperarea, relația cu bebelușul, relațiile apropiate și condițiile concrete de viață.
O perspectivă integrată nu înlocuiește evaluarea de specialitate. O completează prin încercarea de a înțelege omul și contextul în care apare dificultatea, nu doar manifestarea izolată.
Uneori poate fi nevoie de o singură formă de sprijin. Alteori, mai mulți profesioniști pot contribui, fiecare din aria sa de competență.
Întrebarea nu este doar: „Este sau nu este depresie postnatală?”
Ci și: „Ce se întâmplă în această perioadă și de ce fel de sprijin este nevoie?”
Cum poate ajuta terapia?
În depresia postnatală, sprijinul nu trebuie să pornească de la ideea că există o singură intervenție potrivită pentru toate femeile.
Uneori este nevoie de psihoterapie. Alteori este importantă și evaluarea medicală sau psihiatrică. Pot conta sprijinul concret din familie, recuperarea fizică, posibilitatea de a dormi și de a avea momente de pauză sau lucrul cu dificultățile apărute în relația de cuplu ori în relația cu bebelușul.
Formele de sprijin pot exista împreună și pot răspunde unor părți diferite ale aceleiași experiențe.
Psihoterapia poate oferi un spațiu în care femeia să poată vorbi despre ceea ce trăiește fără presiunea de a se simți sau de a se comporta într-un anumit fel pentru că a devenit mamă.
Pot fi explorate stările emoționale, gândurile și temerile care apar, schimbările de identitate, experiența nașterii, relația cu propriul corp, relația cu bebelușul și schimbările produse în cuplu sau în familie.
Nu este nevoie ca toate aceste dimensiuni să fie prezente și nici să fie lucrate în același timp. Terapia pornește de la ceea ce este important pentru persoana aflată în fața noastră.
→ Află mai multe despre Psihoterapie
Consiliere dezvoltare personală
Uneori dificultatea este legată mai ales de adaptarea la o perioadă nouă de viață, de reorganizarea responsabilităților, de nevoia de sprijin sau de schimbările apărute în relații.
Consilierea poate oferi un spațiu pentru clarificarea acestor dificultăți și pentru identificarea resurselor și a formelor de sprijin disponibile.
Atunci când ceea ce apare indică nevoia unei evaluări sau intervenții dintr-o altă arie, este importantă orientarea către specialistul potrivit.
→ Află mai multe despre Consiliere
Terapia CranioSacrală – ca abordare corporală complementară
După sarcină și naștere, experiența acestei perioade nu este doar emoțională.
Corpul trece prin propriul proces de recuperare și adaptare, iar oboseala, tensiunile corporale, disconfortul și lipsa odihnei pot face parte din ceea ce femeia trăiește.
Terapia CranioSacrală poate fi folosită, atunci când este potrivită, ca abordare corporală complementară, cu atenție la relaxare, la percepția propriului corp și la tensiunile corporale prezente.
Ea nu este un tratament pentru depresia postnatală și nu înlocuiește psihoterapia, evaluarea medicală sau evaluarea psihiatrică atunci când acestea sunt necesare.
→ Află mai multe despre Terapia CranioSacrală
Uneori, sprijinul înseamnă mai multe lucruri în același timp
A privi omul ca întreg nu înseamnă să căutăm o singură explicație care să cuprindă totul.
Înseamnă să putem observa ce se întâmplă în corp, în experiența emoțională, în relații și în contextul concret de viață și să vedem unde este nevoie de sprijin.
Uneori răspunsul se află într-un singur loc.
Alteori, cea mai potrivită abordare este una în care forme diferite de sprijin se completează, fiecare rămânând în limitele propriei competențe.
Nu știi ce formă de sprijin ar fi potrivită pentru ceea ce trăiești?
Uneori știm că ceva nu este în regulă, dar nu știm încă foarte clar de unde să începem.
Poate fi greu să diferențiem ce ține de oboseala și adaptarea firească după naștere, ce are nevoie de sprijin psihologic și ce ar fi important să fie discutat cu un medic sau cu un alt specialist.
Într-o discuție de orientare de 20 de minute, putem vorbi pe scurt despre ceea ce observi și despre formele de sprijin care ar putea fi potrivite pentru situația ta.
Dacă ceea ce descrii depășește aria în care te pot susține, te voi încuraja să te adresezi specialistului potrivit.
→ Programează o discuție de orientare – 20 minute
Discuția de orientare nu este o ședință terapeutică, nu stabilește un diagnostic și nu înlocuiește evaluarea medicală sau psihiatrică atunci când aceasta este necesară.
Când este momentul să cauți ajutor?
Nu este nevoie să aștepți până când perioada de după naștere devine imposibil de dus pentru a cere ajutor.
Poate fi important să vorbești cu un specialist atunci când:
- tristețea, anxietatea, iritabilitatea sau senzația de gol persistă;
- stările devin mai intense sau simți că îți este din ce în ce mai greu;
- nu te mai poți bucura de lucrurile care înainte îți făceau plăcere;
- oboseala pare să fie mai mult decât lipsa somnului și nu simți că te refaci nici atunci când ai posibilitatea să te odihnești;
- îți este greu să ai grijă de tine sau să faci lucrurile obișnuite;
- vinovăția, sentimentul că nu faci suficient sau îndoielile legate de tine ca mamă ocupă tot mai mult spațiu;
- relația cu bebelușul este trăită cu multă dificultate;
- ceea ce simți începe să influențeze semnificativ relațiile sau viața de zi cu zi;
- pur și simplu simți că ai nevoie de sprijin, chiar dacă nu poți spune încă foarte clar ce se întâmplă.
Nu trebuie să stabilești singură dacă ceea ce trăiești este depresie postnatală și nici să știi dinainte ce fel de ajutor îți trebuie.
Uneori, primul pas este doar să nu mai rămâi singură cu întrebarea dacă ceea ce simți este suficient de important pentru a cere ajutor.
Iar dacă apar gânduri de sinucidere, de auto-vătămare sau de rănire a bebelușului, confuzie accentuată, halucinații ori pierderea contactului cu realitatea, este nevoie de ajutor medical imediat, așa cum am discutat mai sus.
Depresia postnatală nu spune ce fel de mamă ești
Una dintre cele mai dificile părți ale depresiei postnatale poate fi distanța dintre ceea ce trăiești și ceea ce crezi că ar trebui să trăiești.
Poate te așteptai să fii fericită.
Poate te așteptai ca apropierea de copil să vină firesc.
Poate credeai că vei face față mai ușor.
Iar atunci când realitatea arată diferit, este ușor ca dificultatea să devină un verdict despre tine:
- „Poate nu sunt făcută pentru asta.”
- „Poate nu sunt o mamă suficient de bună.”
- „Ar trebui să pot mai mult.”
Dar depresia postnatală nu este o măsură a iubirii pentru copil și nici a valorii tale ca mamă.
Este o dificultate care apare într-o perioadă în care foarte multe lucruri se schimbă în același timp: corpul, ritmul vieții, responsabilitățile, relațiile și felul în care începi să te cunoști într-un rol nou.
Uneori avem nevoie să privim fiecare dintre aceste lucruri separat.
Alteori avem nevoie să vedem cum se întâlnesc și se influențează între ele.
Nu pentru a găsi o singură cauză.
Ci pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă și unde este nevoie de sprijin.
Poate că întrebarea nu este: „De ce nu reușesc să fiu mama care credeam că voi fi?”
Ci: „Ce se întâmplă cu mine acum și ce m-ar putea ajuta să traversez această perioadă?”
Pentru că a avea nevoie de ajutor după nașterea unui copil nu spune că ai eșuat în a deveni mamă.
Spune că și omul care a devenit mamă are nevoie să fie văzut și susținut.
Întrebări frecvente despre depresia postnatală
Care este diferența dintre baby blues și depresia postnatală?
Baby blues apare frecvent în primele zile după naștere și poate include plâns mai ușor, iritabilitate, sensibilitate emoțională și senzația de copleșire. De obicei, aceste stări se diminuează în aproximativ două săptămâni.
În depresia postnatală, manifestările tind să fie mai persistente sau mai intense și pot influența semnificativ viața de zi cu zi.
Depresia postnatală poate apărea și la ceva timp după naștere?
Da. Depresia postnatală nu apare neapărat imediat după naștere. Unele femei observă dificultățile în primele săptămâni, iar pentru altele acestea devin evidente mai târziu.
De aceea, nu este util să excludem posibilitatea unei depresii doar pentru că primele zile sau săptămâni după naștere au fost mai ușoare.
Pot avea depresie postnatală chiar dacă îmi iubesc copilul?
Da.
Depresia postnatală nu măsoară iubirea față de copil. O mamă își poate iubi copilul și, în același timp, poate trăi tristețe, anxietate, epuizare, iritabilitate sau dificultăți în a simți apropierea.
Pot avea depresie postnatală chiar dacă reușesc să am grijă de copil?
Da.
Unele femei continuă să își îngrijească bebelușul și să își îndeplinească responsabilitățile, deși în interior trec printr-o perioadă foarte dificilă.
Faptul că o persoană continuă să funcționeze nu ne spune, singur, cât de bine se simte.
Depresia postnatală poate apărea împreună cu anxietatea?
Da. Stările depresive și anxioase pot apărea împreună în perioada de după naștere.
Dacă neliniștea, teama sau îngrijorările devin persistente, intense ori greu de gestionat, este util să fie discutate cu un specialist.
Ce fac dacă nu simt apropierea față de bebeluș așa cum mă așteptam?
Relația dintre mamă și copil nu trebuie să apară într-un anumit moment și nici să arate la fel pentru toate mamele.
Uneori apropierea se construiește treptat. Dacă dificultatea persistă, produce multă suferință sau apare împreună cu alte manifestări emoționale, poate fi util să ceri sprijin.
Terapia CranioSacrală tratează depresia postnatală?
Nu.
Terapia CranioSacrală nu este un tratament pentru depresia postnatală și nu înlocuiește psihoterapia, evaluarea medicală sau psihiatrică atunci când acestea sunt necesare.
Poate fi utilizată, atunci când este potrivită, ca abordare corporală complementară, orientată către relaxare, percepția propriului corp și tensiunile corporale prezente.
Poate partenerul sau familia să ajute?
Da. Sprijinul poate însemna atât disponibilitate emoțională, cât și ajutor foarte concret: preluarea unor responsabilități, crearea unor posibilități de odihnă, ascultarea fără minimalizarea experienței și susținerea accesului la ajutor specializat.
Uneori, ceea ce ajută cel mai mult nu este găsirea rapidă a unei soluții, ci faptul că mama nu trebuie să ducă singură tot ceea ce se întâmplă.
Când este nevoie de ajutor urgent?
Gândurile de sinucidere sau auto-vătămare, gândurile de a răni bebelușul, halucinațiile, confuzia accentuată, convingerile rupte de realitate sau pierderea contactului cu realitatea necesită ajutor medical urgent.
În situații de pericol imediat, în România poate fi apelat 112 sau persoana poate fi însoțită la cea mai apropiată unitate de primiri urgențe.
Citește și
Dacă vrei să explorezi și alte dificultăți care se pot întâlni cu această perioadă, poți continua cu:
- Anxietate și neliniște – Despre momentele în care îngrijorarea, tensiunea și anticiparea lucrurilor care ar putea merge rău ajung să ocupe tot mai mult spațiu.
- Insomnii – Despre dificultatea de a adormi, de a rămâne adormit sau de a te odihni chiar și atunci când există posibilitatea de a dormi.
- Copleșire emoțională – Despre momentele în care ceea ce simțim pare mai mult decât putem duce sau organiza în acel moment.
- Relația părinte–copil – Despre relația care se construiește între părinte și copil și despre felul în care fiecare îl influențează pe celălalt.
- Stres și suprasolicitare – Despre perioadele în care solicitările se adună și resursele disponibile par să nu mai fie suficiente.
Cum te pot susține
Dacă te regăsești în ceea ce ai citit, putem începe prin a înțelege ce se întâmplă pentru tine și de ce fel de sprijin ai nevoie în această perioadă.
În funcție de situație, putem lucra prin:
- Psihoterapie – pentru dificultățile emoționale, gândurile și temerile care apar, schimbările de identitate, relația cu tine, cu bebelușul sau cu cei apropiați.
- Consiliere – atunci când ai nevoie de claritate și sprijin în adaptarea la schimbările acestei perioade, în reorganizarea vieții sau a relațiilor.
- Terapie CranioSacrală – ca abordare corporală complementară, atunci când este potrivită pentru ceea ce trăiești.
Dacă nu știi de unde să începi, putem clarifica acest lucru într-o discuție de orientare.
Iar dacă situația are nevoie de evaluare sau de o formă de intervenție care nu ține de aria mea de competență, te voi îndruma către un alt specialist.
Nu este nevoie ca o singură formă de sprijin să răspundă la tot ceea ce se întâmplă.
